Aş vrea să debutez cu un adevăr. De fapt, nu numai aă vrea, ci chiar o s-o fac. Cu toţii avem foşti şi foste. I-am/Le-am avut şi o să îi/le tot avem, din ce în ce mai mulţi/multe, până ajungem la perfecţiune, ori la bătrâneţe. Atunci trebuie să ne mulţumim cu una din “broaşte” pentru a avea cu cine să murdărim mai mult de o singură ceaşcă de cafea.

Eu, de exemplu, cred că am folosit dintotdeauna cuvântul “fost”. La grădiniţă, aveam un prieten căruia îi făceam desenele acasă. Ca rasplată îmi zâmbea. M-am plictisit că munceam degeaba şi mi-am găsit pe altcineva. Vecinul, care mă plimba iarna cu sania în jurul blocului. Lui i-am povestit prima oară de fostul, care mă exploata. Dar înainte de ei, cred că aveam prieteni de familie, pe care îi consideram prieteni. Nici nu ştiam să vorbesc bine. După asta au urmat prima strângere de mână, prima privire, primul sărut. Continuă lectura Înainte să-l găseşti pe Făt-Frumos, trebuie să săruţi multe broaşte

Când vine vorba de rude ciupitoare de obraji şi vecine jurnaliste de cartier, atitudinea mea este foarte “miserupistă”. Mai exact, nu sunt o mare fană a persoanelor în vârstă care mă cunosc din burta mamei şi care îmi amintesc de fiecare dată cum a fost copilăria mea. Şi bineînţeles, fiecare dintre ele are anumite momente. Bunica de la ţara îşi aminteşte cum mâncai dulceaţă şi cu nasul, cum te urcai în copaci şi te zgâriai, bunica din oraş îşi aminteşte cum ieşeai cu păpuşele în faţa blocului (sau făceai raliuri cu băieţii), mătuşa ţine minte zilele de naştere împreună cu toţi verişorii şi te stresează cu replici de când aveai 4 ani. Bineînţeles însoţite de comentarii: “Lasă că şi acum e la fel!”. (aşa spune matuşa mea când îşi aminteşte că dădeam mereu vina pe sora mea când făceam vreo prostie, dar acum s-au SCHIMBAT lucrurile!!!)

Totuşi, cele mai periculoase sunt vecinele. Ele nu au fost lângă tine tot timpul şi normal că au doar 2-3 amintiri, când te vedeau de la geam. E clar că de fiecare dată când te văd îţi adresează o întrebare (retorică, cred eu) : “Mai ştii când mă strigai de la 10 m să îmi dai bună ziua?”, “Ai uitat când veneai la mine că nu aveai cheie, aa?”, “Ştii ce copil cuminte (nebun, după caz) mai erai?”. Oricum, aţi înţeles ideea. Continuă lectura Aoleu, maica! Dar ce mare te-ai făcut!