I’m back

Nu stiu exact daca ati observat, dar am luat o pauza de la scris. Nu ca as fi datoare cuiva, dar mi-a fost trezit sentimentul de vina si regret cand mi-a spus cineva ca blog-ul meu era o modalitate de distractie in serile lungi de la servici, cand nici musca nu mai zboara, nici cainele nu mai latra… etc. nu mai intru in detalii.

Asadar, desi s-au intamplat “lucruri intamplatoare” si nu prea placute in viata mea, am hotarat sa merg mai departe, pentru ca daca te ambitionezi sa te retragi din tot si sa renunti la lupta o sa ajungi la 40 ani cu o agenda plina de regrete si la 41 deja incepi sa tricotezi pentru nepoti. Singura fiinta care ma facea sa rad oricat de trista as fi fost a plecat pentru totdeauna, am realizat ca sunt prea naiva pentru orasul in care traiesc, mi-am dat seama, tarziu ce-i drept, ca prietenii mei “de suflet” sunt doar cunostiinte si mi-am amintit de ce am vrut sa plec in Bucuresti anul trecut si cat regret acum ca mai am doi ani de stat aici pana sa plec definitiv. Continuă lectura I’m back

“Poftiţi doamnă!”

Sincer, n-am mai auzit expresia asta de mult. De ce?

Oare ne mai clasificam oamenii care ne plac şi oamenii pe care nu ni-i dorim în preajmă în funcţie de respectarea unor (minime) reguli de conduită? Rar ne mai alegem prietenii şi în funcţie de IQ. Şi cuplurile tot din rutina detaliilor ignorate se îndepartează şi se despart. Compatibilităţile între oameni nu sunt cele din horoscop, ci sunt rezultatul felului în care fiecare îşi ajustează clipă de clipă comportamentul, gesturile şi reacţiile faţă de ceilalţi.

Dacă avem grijă să ne păstrăm zâmbetul, dacă n-am uitat să-i facem surprize frumoase partenerului de viaţă, aşa cum o făceam la începutul pasiunii noastre, dacă respectăm la fel de riguros criteriile de adaptare şi normele de comportament şi acasă, şi la servici, şi în societate, dacă suntem la fel de flexibili şi toleranţi cu prietenii vechi aşa cum eram atunci când ne-am descoperit, dacă ştim să ne păstrăm entuziasmul la fel de proaspăt la întâlnirile de zi cu zi din familie şi la cele întâmplătoare cu amicii pe stradă….. Continuă lectura “Poftiţi doamnă!”