Aoleu, maica! Dar ce mare te-ai făcut!

Când vine vorba de rude ciupitoare de obraji şi vecine jurnaliste de cartier, atitudinea mea este foarte “miserupistă”. Mai exact, nu sunt o mare fană a persoanelor în vârstă care mă cunosc din burta mamei şi care îmi amintesc de fiecare dată cum a fost copilăria mea. Şi bineînţeles, fiecare dintre ele are anumite momente. Bunica de la ţara îşi aminteşte cum mâncai dulceaţă şi cu nasul, cum te urcai în copaci şi te zgâriai, bunica din oraş îşi aminteşte cum ieşeai cu păpuşele în faţa blocului (sau făceai raliuri cu băieţii), mătuşa ţine minte zilele de naştere împreună cu toţi verişorii şi te stresează cu replici de când aveai 4 ani. Bineînţeles însoţite de comentarii: “Lasă că şi acum e la fel!”. (aşa spune matuşa mea când îşi aminteşte că dădeam mereu vina pe sora mea când făceam vreo prostie, dar acum s-au SCHIMBAT lucrurile!!!)

Totuşi, cele mai periculoase sunt vecinele. Ele nu au fost lângă tine tot timpul şi normal că au doar 2-3 amintiri, când te vedeau de la geam. E clar că de fiecare dată când te văd îţi adresează o întrebare (retorică, cred eu) : “Mai ştii când mă strigai de la 10 m să îmi dai bună ziua?”, “Ai uitat când veneai la mine că nu aveai cheie, aa?”, “Ştii ce copil cuminte (nebun, după caz) mai erai?”. Oricum, aţi înţeles ideea.

Aşadar, la tot ceea ce am spus acum, adunaţi faptul că vecina (genul jurnalistic: ştiu tot, aflu tot) a fost plecată în Italia, la copii şi nu te-a mai văzut de vreo 5 ani. Şi, spre surprinderea ta, te prinde la înghesuială în scară! Ei bine, asta mi s-a întâmplat mie astăzi. Obosită de la examen, moartă de cald şi de nervi (pentru că aveam în cap doar faptul că nu îmi curge apa caldă!), mă întâlnesc cu tanti (să-i spunem Popescu, nu vreau să divulg indentităţi secrete:D) .

Machiată puternic, cu un ruj roz de prost gust pe care nu aveai cum să nu îl observi, a început. Mi-a descris garderoba ei, cum e viaţa acolo, mi-a vorbit despre oameni, că nu se compară cu aştia din Galaţi care nu te lasă nici să stai liniştit în casă că te vorbesc pe la spate (ea fiind declarată campioană la sportul ăsta), cum e “giner’su”, băiat bun, puţini ca el, despre fata ei frumoasă şi deşteaptă, cu servici bun, casă frumoasă. Era raiul acolo.

După jumătate de oră (sau mai mult), în care singurele mele vorbe au fost de fapt nişte sunete: “ahaaa”, “aa, da da”, “uuu”, “ooo” şi derivatele lor, am vrut să plec. Numai că, zâmbetul din colţul gurii care vroia să crească din ce în ce mai mult, fu opit de întrebarea cruntă: “Dar tu, ce-ai mai facut?” Eu am o problemă, am prea mult bun simţ cu unele persoane care nu merită şi poate de asta le atrag în discuţii. Pur şi simplu nu am învăţat încă să fiu ignorantă, dar mi-aş dori!

Dar cum ziceam, atât mi-a trebuit. “Ei, nu prea multe, facultate, acasă, plimbări şi atât.” Răspunsul pe care îl aşteptam era: “Aaa, bine pui (aşa îmi spune), dute să te odihneşti atunci, că poate îţi este şi ţie foame, somn, vrei să faci dush!! Dar, nu puteam să visez atât de frumos. A început iar: Un gagiu “ca’lumea” nu ai şi tu? Fata aşa frumoasă, mai mare păcat. Ţi-am zis de giner’miu, nu? Aşa ar trebui să ai şi tu unu! Ia uite maică ce mare te-ai facut. Păi, eu la vârsta asta aveam deja doi copii. Îţi trece tinereţea, nu te mai vrea nimeni după aia. Aşa sunt bârbaţii aştia, vor numai coţăială. Când nu mai eşti bună, trec la alta, aşa sunt ei. Numai giner’miu, dragul de el, e altfel. Auzi, sau tu ai deja ceva acolo şi nu spui? Că văd că te-ai mai “înzdrăvenit” puţin. Când erai mică, eheee, o aşchimodie erai.

Şi de aici, a început seria cu, “mai ţii minte?”. Nu are rost niciun alt comentariu. Doar că am stat o oră şi jumătate, pe scară! Plus că doamna Popescu, mă “înghiontea” din 5 în 5 minute şi mă îndemna să întind mâna să iau un pumn de seminţe din buzunarul halatului ei. Aa, şi am uitat, când deschideam uşa a venit la mine să îmi spună că o să vină să îmi dea nişte haine mişto din Italia, pe care nu le mai poartă fata ei. Oare cu ce am greşit?

Chiar nu înţeleg, am 19 ani şi nici măcar nu am prieten. Nu mă gândesc să mă căsătoresc. Mă uit la Hannah Montana pe Jetix, nu ştiu să fac adunări şi scăderi, încurc mereu stânga cu dreapta (mai ales când conduc), nu ştiu să citesc ceasul (câteodata reuşesc:D). Şi chiar dacă am avut şi 55 de kg, acum am 62. Oscilez între 62-63. Şi nu sunt însărcinată!

Oare asta mă face ciudată, retardată, tristă? Sau chiar inspir milă oamenilor?