Aş vrea să debutez cu un adevăr. De fapt, nu numai aă vrea, ci chiar o s-o fac. Cu toţii avem foşti şi foste. I-am/Le-am avut şi o să îi/le tot avem, din ce în ce mai mulţi/multe, până ajungem la perfecţiune, ori la bătrâneţe. Atunci trebuie să ne mulţumim cu una din “broaşte” pentru a avea cu cine să murdărim mai mult de o singură ceaşcă de cafea.

Eu, de exemplu, cred că am folosit dintotdeauna cuvântul “fost”. La grădiniţă, aveam un prieten căruia îi făceam desenele acasă. Ca rasplată îmi zâmbea. M-am plictisit că munceam degeaba şi mi-am găsit pe altcineva. Vecinul, care mă plimba iarna cu sania în jurul blocului. Lui i-am povestit prima oară de fostul, care mă exploata. Dar înainte de ei, cred că aveam prieteni de familie, pe care îi consideram prieteni. Nici nu ştiam să vorbesc bine. După asta au urmat prima strângere de mână, prima privire, primul sărut.

Ce e important este că de fiecare dată eu consideram că el este the one. Este adevărat că unii mi-au fost mai indiferenţi, alţii erau mai interesanţi, dar important este că speram mereu să fie bine. Dacă ar fi să fac o lista a însuşirilor pe care ar trebui să le aibă bărbatul perfect, aţi putea să mâncaţi nişte seminţe, să beţi o cafea, să trageţi un pui de somn şi tot nu aş termina de scris. Ce nu înţeleg este de ce majoritatea spune că este important ca fiinţa de lângă tine să te iubească şi devine perfect. Pai, pe mine dacă mă iubeşte enorm şi necondiţionat câinele din faţa blocului, ce mă fac??

Mi se pare o părere greşită. Poate să te iubeasca o persoană de 80 de ani, când tu ai 20. Înseamnă că el este Făt-Frumosul tău? Oricum exagerez, dar dacă băiatul de lângă tine nu este sincer, romantic (câteodată), atrăgator, înţelegător, fidel, nu are simţul umorului, nu îi plac lucrurile importante din viaţa ta, nu are grija de tine, cum poate să fie bărbatul perfect? Aşa ceva se spune că nu există, dar perfecţiunea (cel putin în materie de relaţii) diferă în funcţie de modul de viaţă, mentalităţi, stare materială, grad de intelectualitate etc.

Totodată, dacă pe fata te lângă tine, care susţine că te iubeşte, o caracterizează structurile gelozie dusă până la extrem şi lipsă de încredere? Pe lângă astea nu a citit niciodată o carte, nici pe aceea cu titlul Codul bunelor maniere (ceea ce după umila mea părere este cumplit), nu are niciun strop de feminitate în ea, nu cunoaşte semnificaţia cuvântului respect, nu are atitudine, nu este mulţumită de performanţele tale (din diferite domenii, precum job etc..) şi nu apreciază gesturile tale (rare) de romantism. Şi ca să îl citez pe alt critic contemporan (în afară de Pink, de ieri), Tudor Chirila, cum puteţi să strigaţi voi : “Uite-o e ea!” Şi nu ea în sensul femeii “remorcă”, care stă cuminte, spală, face mâncare, în timp ce voi încercaţi alte “broaşte”.

Aşadar, de ce să acceptăm să ne schimbăm în functie de fiecare pentru a încerca să devenim perfecţi. Cum spuneam şi ieri, nu eşti perfect pentru “broasca” de lângă tine, dar pentru Făt-Frumosul de mâine ai putea fi. Trebuie să luam ceva bun din fiecare, dar să ne păstrăm o linie dreaptă a personalităţii pe care să o urmăm.

Nu ar trebui să ne fie frică să ne părăsim “broaştele” pentru a găsi ceea ce vrem cu adevărat. Oare oamenii care fac nunta de aur, au stat împreună doar pentru că traiul în doi li s-a părut confortant? Puţin probabil. Sfatul meu: dacă nu sunteţi siguri de reuşita unei relaţii pe viitor, renuntaţi înainte să “vă simtiţi legaţi”. E valabil atât pentru fete, cât şi pentru baieţi. Niciun om normal (întreg la minte), nu a murit din dragoste. Şi chiar dacă o să suferiti amândoi, la un moment dat poate chiar o să vă mulţumiţi reciproc pentru că aţi fost destul de inteligenţi să renunţaţi când lucrurile nu mergeau şi aţi lăsat calea liberă pentru, mă repet, Făt/Fata-Frumos/Frumoasă!

Aşadar, ce-ar fi să fim puţini mai egoişti şi să ne gândim la binele nostru? Şi chiar dacă pare respingător ceea ce am spus eu, când şi persoana de lângă tine este egoistă şi totuşi consideră că binele ei este tot lângă tine, atunci este aproape perfect. Mai rămâne şi potrivitul mentalităţilor sau acceptarea lor fără a influienţa personalitatea celuilalt şi uite că se poate forma perfecţiunea.

Îmi cer scuze persoanelor visătoare care au fost chinuite când au citit articolul.