xx sau xy? Cine de cine este intimidat?

Mă gândeam că în majoritatea revistelor (de femei, bineînţeles) se spune că bărbaţii devin intimidaţi de modelul femeii independente, stăpână pe ea, cu o personalitate puternică. Genul de femeie, care este respectată la locul de muncă, locuieşte singură, ştie să facă diferenţa dintre un IMM şi o corporaţie, care nu se simte ruşinată că nu ştie să facă caltaboş sau tochitură pentru că îşi permite să aibă un ajutor în bucătărie sau să îşi satisfacă poftele în locuri unde bunele maniere nu sunt uitate.

Dar pe lângă cariera, sunt femei care nu tac pentru a nu răni, nu acceptă minciuni, nu vor dulcegării, nu sunt impresionate de maşina decapotabilă (închiriată) şi nu sunt “neveste”. Mai exact, nu stau să se gândească (oricum le-ar fi mai greu din mers:D) la minutele pe care le petrec bărbaţii lor în baie, la telefon, la orele în plus petrecute cu prietenii sau la serile din cluburile cu exclusivitate masculină (visul oricărui xy).

Poate vă gândiţi că nu e aşa, nici eu nu ştiu ce să cred (încă nu am ajuns genul de femeie descris), dar atunci de ce va alegeţi iubitele după mărimea picioarelor, centimentri din jurul abdomenului, fetiţe care au nevoie de protecţia voastră, dar care nu au multe circumvoluţii în interiorul cutiei craniene?

Credeţi că doar aşa vă creşte cantitatea de testosteron din organism? Când sunteţi puternici, protectori, dar şi când sunteţi stăpâni pe situaţie (în cazul ăsta, pe relaţie). Câti xy nu se simt cocoşii casei (şi care din pacate sunt)? Când ai lângă tine o fiinţă firavă, cu o personalitate la fel de accentuată ca o clauză de dezicere în josul paginii unui contract, care este în stare să accepte toate greşelile tale, de frică să nu fie părăsită, te simţi bărbat.

Mie, de exemplu, mi s-a spus că intimidez. Pentru că la prima vedere pot sa fiu o fata inocenta, numai bună de manipulat, care se îndrăgoşteşte repede. Dar mă gândeam, că tocmai “carapacea” asta a mea, pe care o au multe fete, este o formă de teamă. Teama de a nu fi respinsă, teama de a nu suferi, teama de a nu iubi, teama de a nu ajunge slabă în faţa celui de lângă mine. Poate baiatul cu Slk care mă claxona cam în fiecare zi când mă duceam la liceu era chiar de treabă. Şi poate ne potriveam. Dar l-am judecat după aparenţe.

Şi ar trebui fetelor, să ne dăm seama că există şi băieţi care NU NE VOR! Aşa se întamplă, nu există povestea cu “predestinat”. Un lucru e cert, băiatul care ne intimidează, ne face să ne tremure mâinile, să devenim ridicole, să nu mai gandim clar (a se vedea clipul Clumsy), este considerat banal pentru o altă fată. La fel cum baiatul care o face pe ea să se fâstâcească, alteia i se pare neinteresant. Şi tot asa. La fel e şi cu fetele. Unui baiat îi transpiră fruntea când ne vede, altuia nu îi pasă nici cât negru sub unghie dacă ne deranjează transpiraţia lui (şi nu a frunţii).

Dar, cum spunea un mare filosof al lumii contemporane, Pink, I wish I know the difference!

Băieţi nu ar trebui să ieşiţi cu blonda care vă varsă paharul de vin pe cămaşă pentru că i-aţi cumpărat un parfum Chanel, când ea vroia Bvlgari, ci cu chelneriţa care se oferă să vă steargă de bună voie!

Şi fetelor, când mergeţi cu un băiat pe jos, are timp să se uite întruna la voi, în schimb ce un infatuat la volan nu va observa niciodată cât de frumos v-aţi aranjat pentru el, cum vi se înclină colţurile ochilor când îl priviţi sau cum se încrucişează mainile în piept când sunteţi supărate. Şi, e întotdeauna mai bine să îl vedeţi întreg decât doar un portret de profil din stânga.

Şi pentru că m-a întrebat cineva! Nu sunt blondă naturală, mai rau, M-AM FĂCUT SINGURĂ!