Vintage de România

Românii au încercat dintotdeauna să copieze. Mereu am fost în urma tuturor curentelor din pictură, sculptură, muzică şi mai nou din lumea modei.

Termeni şi curente care în New York sau Paris au devenit deja stiluri de viaţa la noi abia încep sa înmugurească şi ne prefacem că suntem atotştiutori şi ne simţim moderni. Am tot auzit fete prin jurul meu susţinând că le place stilul “vintage”. Ce înseamna de fapt vintage?

Este binecunoscut faptul că toate piesele vestimentare care s-au creat înainte de anul 1920 nu se pot afla pe corpul niciunei domnişoare, ci se găsesc mai degrabă în muzee, reprezentând modele pentru noii designeri. Însă, după anul 1920 până în anul 1980, hainele au căpătat o nouă forma, mult mai accesibilă publicului larg din ziua de astăzi.

Aceste creaţii vechi, împreună cu accesoriile şi încălţămintea se încadrează în curentul “vintage”. Nu e vintage rochia mamei de acum 4 ani şi nici fusta bunicii făcută de croitoreasa din bloc acum 2 ani.

Totuşi, acum că am stabilit ce reprezintă acest vintage, vă întreb, fetelor (dar, şi baieţilor) de ce vă este frică de magazinele second hand? De ce nu putem lua curentele din străinătate aşa cum sunt percepute acolo? De ce târgurile de genul “My Grandma’s Backyard” sunt evitate? De multe ori hainele vechi au mai mult personalitate decât etichetele pe care le purtam. Practic nu se mai poartă hainele, ci doar eticheta. Cred ca e o idee bună să se creeze haine doar din etichete să se vadă brandul mare şi clar.

Vintage nu înseamnă să te duci în mall-uri şi să cauţi haine cu influienţă veche. Nu cred că mai există atât snobism ca al romănilor în vreo altă ţară. Eu recunosc că încă nu îmi place stilul ăsta, dar îi admir pe cei care au curajul să iasă din tipare şi să fie originali. Chiar am fost în magazine second-hand, dar în Galaţi este foarte puţin probabil să găsesc ceva interesant. In plus, hainele de aici nu sunt mai vechi de 10 ani şi de cele mai multe ori nu au personalitatea specifică hainelor vintage.

Totuşi, în Bucureşti sau în alte oraşe mai mari există magazine care aduc haine noi săptămânal şi unde poţi găsi pantofi, haine, accesorii chiar draguţe şi unicate. Majoritatea au nişte reduceri, care pur şi simplu redefinesc noţiunea de ieftin.

Nu trebuie să căutăm frumuseţea în branduri pentru că vom ajunge niste jucării cu cheiţă pe care o vor învărti designerii după bunul lor plac. Bunica mea mi-a spus într-o zi când mă contraziceam cu ea că sufăr de “insuficienţă şi nemulţumire cronică”! Încep să îi dau dreptate; parcă nimic nu îmi convine şi nimic nu e cum mi-ar plăcea mie. Dar, m-am săturat să fie atâtea concepţii greşite în jurul meu, pe care nu le pot schimba şi trebuie să le accept. De ce să accept să mă îmbrac, să mănânc, să mă joc sau să traiesc după anumite “meniuri” puse pe masa de toţi “chelnerii” din viaţa mea?

Ar trebui să fim mai deschişi, suntem un popor de oameni limitaţi. Aşa mi se pare mie. De fapt, majoritatea tăcută este condusă de 2-3 exemplare, care devin modele.

Se poate sa mai si zambim?

Mai multe persoane (printre care si sora mea, haha) imi spun ca sunt o pesimista de fapt. Ca sunt ca Mircea Badea caruia nu ii convine nimic si ca am devenit o pretentioasa. De ce? Pentru ca nu imi plac sarbatorile, nu imi place muzica asta “noul trend” care obsedeaza pe toata lumea, nu imi plac petrecerile banale, grotesti in care toata lumea se imbata, dar nici cele prea fitoase.

Nu imi plac cluburile studentesti pentru ca sunt pline de marlani, dar nici cluburi precum “divinitatea nr 1″ din Galati; la fel si cu oamenii, nici asa, nici asa. Prietenii mei spun ca e bine sa fiu selectiva, dar ca de fapt exagerez; ca de fapt cand eram mai mica eram mai sociabila si ca acum greu imi intra cineva in “zona prieteniei”.

Stiti ceva? Nu aveti dreptate! Ha, ce bine ma simt! 😀 Eu ma bucur de multe in viata si sunt optimista, imi plac multe si ma fac sa zambesc o multitudine de intamplari si lucruri. De fapt, sunt atat de optimista si fericita incat parca am in fiecare zi in geanta un rasarit de soare la care ma uit mereu cand exista posibilitatea sa ma intristez.

De fapt, toti oamenii ar putea sa fie optimisti, daca si-ar dori asta. Nu conteaza cat de multi bani ai, ce masina conduci sau pe cine ai la brat, motive de bucurie sunt multiple. Eu n-am nici bani, nici masina si sunt si singura si totusi gasesc motive sa zambesc zilnic. Faptul ca (recunosc) m-am transformat putin si am devenit mai stricta in ceea ce priveste viata mea se datoreaza tot faptului ca incerc mereu sa fiu fericita. De ce sa suport ceva care nu imi face placere, cand de fapt am o alternativa? Mereu exista o alternativa pentru a fi intr-adevar fericit. Trebuie doar sa crezi si sa vrei.

De ce viata e frumoasa? Pentru ca e singura pe care o avem.

Naturaletea – privita ca o boala !

Am citit intr-o revista ca in urma unei campanii s-a descoperit ca 67% dintre femei nu ar iesi din casa nemachiate. Mi se pare infiorator si desi nu as vrea sa cred, mie nu imi trebuie studii si chestionare pentru ca observ acest lucru zilnic pe strada.

Saptamana asta a fost extrem de incarcata, plecam la 7 de acasa si ajungeam pe la 10-11, cand nu imi puneam permite luxul sa adorm, ci aveam alte lucruri de pus la punct pentru a doua zi. Asta este si motivul care m-a determinat sa plec de multe ori nemachiata din casa.

De multe ori mi se intampla acelasi lucru si m-am saturat de conceptiile din jurul nostru. Chiar si colegele de la facultate ma intrebau daca imi este rau, ca par palida (pentru ca nu m-am dat cu blush), fetele de pe strada se uitau mirate cand ma scarpinam la ochi ca si cum as fi incalcat una dintre legile existentei, baietii totusi, nici nu observa.

Aici vroiam sa ajung….fetelor, baietii nu observa!! Observa insa tonele de fond de ten, rujurile rezistente roz aprins, fardurile fumurii aplicate pana la spancene (si dupa acestea, ca de multe ori nici nu se mai observa la cat de pensate sunt), fardul de obraz prea rosu, toate acestea care aplicate toate odata va fac sa aratati ca un clovn. Un clovn diabolic insa, nu unul care te face sa razi, ci te infioara. Continuă lectura Naturaletea – privita ca o boala !

Epoca dependentilor de alarme

Au existat anumite epoci in care oamenii nu puteau trai fara anumite materiale: piatra, bronz, cupru. Aceste materiale erau vitale pentru ei si fara ele nu se puteau dezvolta sub nicio forma.

Mi-am analizat viata. Care este elementul care ma tine in legatura cu oamenii, care ma ajuta sa imi gasesc echilibru, care nu ma lasa sa uit de mine si sa ma ratacesc intr-o lume interioara bazata pe letargie? Alarma!!

Ea este de altfel si elementul pe care il urasc cel mai tare din viata mea, dar fara de care nu as putea sa traiesc. Va imaginati o viata fara alarma? Ce se va intampla cu lumea? Toti am intarzia la servici, la scoala, atunci cand iesim sa ne distram. Am pleca la doctor de urgenta si ar trebui sa asteptam doctorul sa se trezeasca, autobuzele si strazile ar fi goale la ora 7 dimineata, magazinele, farmaciile, bancile, librariile s-ar deschide atunci cand ar fi destul de odihniti oamenii sa vina la servici. Cum ar fi?

Cum ar fi sa nu fim in stare sa ne sincronizam? Oare am mai avea prieteni? Daca nu ne-am trezi niciodata la timp pentru a ne intalni, nu am face tot felul de activitati impreuna, in ce stadiu vom fi? Cum s-ar simti copilul nou-nascut cand mama uita sa ii dea de mancare si adoarme?Cum s-ar simti iubita care isi va astepta ore intregi iubitul?

Cred ca animalele de casa cele mai indragite vor deveni cocosii si se vor inventa noi si noi modalitati de a le face lor un trai mai bun in apartamente! 🙂 ) Puteti sa va ganditi cum un lucru atat de banal precum o alarma de dimineata este principalul element care ne tine pe toti in legatura? Batrani, tineri, cu totii avem nevoie de alarme. Ar trebui schimbata piramida nevoilor si pe treapta a doua, dupa nevoile fiziologice, sa fie alarma!

Eu nu vreau sa il jignesc pe Maslow acum si sa pun la indoiala veridicitatea piramidei lui, dar sincer, cum pot ajunge eu sa am autorespect, sa ma bucur de “autorealizarile” din viata mea, sa iubesc, sa ma simt protejata cand nu sunt in stare safiu in pas cu evolutia lumii si timpul trece pe langa mine fara sa il simt?

Exista oameni care nu folosesc alarme? Exista oameni care isi amintesc exact la ora 00:00 de ziua prietenilor fara a avea “reminder” pe telefon? Exista studenti care ar ajunge la examen la ora 8:00 dupa ce au invatat pana la ora 6:00? Va mai exista expresia: ” Sunt obosit, dar punctual!” ?

Cat de dependenti suntem de acest banal dispozitiv! Ceva nu imi pot explic. Cum se traia inainte…Exista viata si fara alarme? 🙂

Cand se transforma iubirea in ura?

In seara asta am avut o discutie foarte ciudata cu un fost prieten, un tip despre care aminteam in primele mele articole de pe blog. In acest context “ciudata” nu are nici cea mai mica valenta pozitiva. Mai exact, am vorbit ca la usa cortului, nu stiu care si in ce masura mai mult, cert e ca a ajuns sa spuna lucruri de genul: “Ma bucur foarte tare ca treci printr-o perioada grea acum!” (In traducere: sunt fericit ca ai o viata de…). Mi-au ajuns injuraturile din seara asta. Nu le mai suport.

Ma intreb acum oare, desi sunt constienta ca varsta “de ce-urilor” a trecut de mult, de ce? De ce ajungem, dupa ce ne petrecem o parte din viata alaturi de cineva, in halul asta? De ce nu invatam sa fim discreti, iertatori, simpatici? De ce nu stim sa ne comportam cu oamenii, dupa ce relatia noastra se destrama? De ce vrem sa parem macho, tari, fara inima si sentimente?

Cand se transforma, oameni buni, iubirea in ura?

Acum o luna imi amintesc ca acelasi individ imi spunea sa ne impacam si mai ales spune cuvinte grele precum: Te iubesc! Ce se intampla cu “te iubesc-urile” noastre? Nu sunt spuse din suflet? Nu sunt adevarate? De ce parca jucam scrabble cand vorbim cu persoanele iubite?

Va propun un joc. In locul clasicului joc: “Ce incape intr-o valiza?”, haideti sa jucam: “Ce incape intr-o inima?”

Sa incep eu: incape iubirea, incape emotia, blandetea, timiditatea, frumusetea, incap oameni, incap amintiri, intamplari, dorinte…E frumos nu?

Totusi, de ce nu ne este de ajuns? De ce trebuie sa indesam si dispretul, ura, nesimtirea, rautatea, cuvintele urate… ??

Fiecare noua relatie ar trebui sa acopere atat de tare cu dragoste inima unei persoane incat sa elimine toate rautatile. De ce insa la despartire acest nor superficial de iubire dispare si santurile de ura sunt sapate din ce in ce mai adanc? Unde o sa ajungem? O sa ajungem sa ne razbunam unii pe altii, sa ne injuram pe strazi cu totii, sa uitam ca intr-o zi ne-am tinut in brate, ne-am mangaiat si ne-am spus cuvinte care ne umpleau ochii cu lacrimi.

Prea multe intrebari fara un raspuns clar. Sper doar sa nu mai zic nimanui: “Te urasc!”, dupa ce a auzit din partea mea si opusul verbului acesta. O relatie se construieste greu, cu totii avem nevoie de timp pentru a spune te iubesc. De ce nu avem atunci nevoie de timp si pentru a spune te urasc? De ce tot ce se contruieste in ani de zile se poate distruge atat de usor?

Termenul de lux

M-am nascut in anul 1990. Exact dupa revolutie. Membrii familiei mele imi spuneau mereu ca sunt o norocoasa pentru ca nu am simtit niciodata lipsa unei bomboane, unei banane sau unei perechi de blugi. M-am nascut in lux.

Cu timpul termenul de lux s-a schimbat considerabil si pentru mine, dar si pentru majoritatea oamenilor. La 12 ani ma simteam cea mai norocoasa pentru ca aveam o prietena de 6 ani (care intre timp s-a transformat intr-o “relatie” de 14 ani 😛 ) si aveam cele mai frumoase jucarii; la 13 ani ma simteam ”de lux” pentru ca am primit primul meu telefon mobil, la 14 ani eram fericita pentru ca eram la un liceu “de lux” (asa mi se parea mie). La 15 ani ma indragosteam pentru prima oara si era o satisfactie imensa sa plecam amandoi de la liceu de mana.

Insa cum intotdeauna o poveste, fie ea si de lux, trebuie sa aiba un mare “DAR”, am simtit si prima mare dezamagire. Dupa ea au urmat si altele si luxul si-a pierdut semnificatia pentru mine.

Acum sunt intr-o mare dilema. “Lux” este un cuvant ce ar trebui modificat din DEX. Acum lux este sa ai telefon ultramodern cu facebook si twitter pe el, sa ai masini pe care nu le poti conduce la tine in tara, sa ai un job care sa iti ocupe mai mult de 10 ore pe zi pentru a da senzatia ca esti un tip/o tipa greu de gasit si mereu “pe fuga”, lux este sa ai un apartament mobilat din reviste si cu ajutorul a celor mai mari designeri, unde de cele mai multe ori stai singur si “distractia” mult dorita este timpul pierdut la televizor.

Ne-am uitat principiile. Pentru unii oameni inca mai este o bucurie daca isi cumpara o noua pereche de blugi sau daca mananca o banana. Nu trebuie sa uitam ca suntem cu totii oameni chiar daca unii s-au nascut intr-un sat fara electricitate iar unii s-au nascut in orasul luminilor.

Nu ne mai traim viata asa cum ne placea odata. Eu nu ma mai plimb la fel ca la 12 ani, cand plecam cu prietena mea pe jos intr-o “tura” de oras, chiar daca de multe ori am timp liber, prefer sa il petrec in fata laptop-ului. Inainte era o mare distractie sa mergem mai multi prieteni la un internet cafe si sa ne bucuram si de ora aceea pana la ultimul minut pentru ca o plateam din banii din pusculita. Acum ne lasam calculatoarele deschise acasa doar din comoditate sau iesim la suc cu prietenii cu laptop-ul dupa noi.

Inainte imi placeau culorile hainelor, nu stiam nimic despre calitatea materialelor, despre cusaturi, despre tendinte. Acum desi nu imi place sa recunosc cel mai mult imi place eticheta hainelor. Este o mentalitate idiotata, pe care incerc sa o schimb, insa imi este imposibil sa fiu ca inainte. Ma incalzeste gandul ca nu imi plac etichetele hainelor “branduite” excesiv, cele pe care le cumpara o anumita categorie de oameni pentru care luxul are o semnificatie dizgratioasa.

Mi-e teama sa ma gandesc la viitor…

Oppo A52 arata extraordinar de bine!

Oppo a construit în mod constant un portofoliu în segmentul smartphone-urilor bugetare din seria A. Telefonul are o singură variantă de memorie RAM și stocare: 6 GB + 128 GB. Oppo A52 vine în două opțiuni de culoare: Twilight Black și Stream White.

Oppo A52 se poate potrivi cu ușurință în buzunar. Dimensiunile telefonului sunt 162mm x 75,5mm x 8,9mm (H x W x D). Telefonul cântărește aproximativ 192 grame.

Oppo A52 este un telefon frumos, cu un finisaj asemănător oglinzii în spate. Designul este robust și telefonul pare că ar putea să cadă o dată sau de două de pe o masă și să supraviețuiască. Marginile telefonului au un finisaj mat, în timp ce spatele are unul lucios.

Luminozitatea telefonului este optimă în lumina puternică a soarelui atunci când este data la maxim. În ceea ce privește unghiurile de vizualizare, afișajul are o nuanță gălbuie deschisă atunci când este văzut în unghiuri obtuze mari. În caz contrar, nu există nicio modificare a culorilor ecranului.

Telefonul vine cu opțiuni de securitate precum un senzor de amprentă și deblocarea feței. Ambele funcții au funcționat prompt și au putut debloca telefonul în decurs de 2 secunde. Există și o funcție de compensare a luminozității pentru deblocarea telefonului în medii slabe.

Oppo A52 este bazat pe Snapdragon 665 SoC și Adreno 610 GPU, care se combină pentru a oferi performanțe fluide. Aplicațiile durează aproximativ 2 secunde pentru a fi deschise, iar unele ca Amazon pot dura aproximativ 2-3 secunde uneori. În general, navigarea în aplicație este în mare parte simplă. UI vine la pachet cu bloatware care poate fi dezinstalat. In schimb, este nevoie de aplicatia unlockclerk pentru a avea acces la toti providerii de telefonie mobila.

Jocurile au fost o experiență destul de plăcută cu Oppo A52, chiar și la setări grafice ridicate în jocuri precum Call of Duty: Mobile și PUBG Mobile. Jocurile intensive în GPU au funcționat fără probleme pe setări medii. Cu setări ridicate, pot exista cazuri de blocare a ecranului sau de blocare a ecranului pentru o secundă sau două, dar nu au existat întârzieri. Telefonul se încălzește puțin după ce m-am jucat pe el timp de aproximativ 30 de minute, dar nu se încălzește astfel încât să provoace disconfort în timp ce îl țineți.

Oppo A52 are un scor ridicat în ceea ce privește designul și aspectul. Funcțiile de securitate funcționează prompt și interfața de utilizare facilitează navigarea. Performanța jocurilor pe Snapdragon 665 este, de asemenea, mai bună decât se aștepta. Performanța camerei este, totuși, mixtă, cu posibilități de îmbunătățire a fotografiilor de noapte.

Lista de priorităţi în 2021!

1. Nu vreau să mă combin! Am o revelaţie f tare aşa. (cum s-ar spune, am avut un trip şi nici nu am avut nevoie să mă droghez pt asta). Fac 20 de ani, e ultimul an de stat într-un oraş trist şi tocmai am fost martora, dar şi protagonista unor faze pe care cel mai bine nu încep să le povestesc! 😀 E anul perfect. Aş putea să-l numesc anul independenţei! 🙂 ) Sau anul dragonului independent! Că sună mai chinezesc aşa! 🙂 ) …trec mai departe..

2. Să învăţ germana.

3. Să mă chinui să iau bursa aia Erasmus…mama ei de bursă! 😀

4. Să îmi fac mai mult timp pentru fete, timp pe care altă dată îl alocam nemernicilor care nu au ştiut să aprecieze asta. Continuă lectura Lista de priorităţi în 2021!

Urasc clinchetele si zurgalaii!!

De doua saptamani fac o promotie in real! Nimic neobisnuit, in afara faptului ca ma enervez in fiecare zi pe majoritatea angajatilor care traiesc toti intr-o mare teroare inspirata de domnii inspectori de siguranta, niste misogini cu aere de presedinti, printi, tari, imparati, regi etc! 🙂 ) Chiar ma gandeam sa ii intreb daca sunt cumva ultimii din dinastia Hohenzollern-Sigmaringen. Pe langa asta, apara atat de bine bunurile angajatilor incat mie in doua saptamani mi-a fost furat telefonul. Dar asta e alta problema!

Vroiam sa vorbesc despre cu totul altceva! Despre acest infinit Spirit al Cracinului! Ma indispune, irita, enerveaza ma zgarie pe creier colindele + retina mea o ia la fuga cand vede din ce in ce mai multi mosi, fulgi, stelute, braduti, bombonele etc. Mai e pana la CRACIUN!!! Nu e momentul! Imi place Craciunul, nu zic nu, dar de ce trebuie sa ne punem de prin noiembrie fesulete cu puf alb si motz??? Continuă lectura Urasc clinchetele si zurgalaii!!

I think I’m falling for you… :)

De multe ori ni se intampla sa uitam sa ne bucuram de lucrurile marunte din viata noastra. Urmarind acelasi subiect al postului anterior, vreau sa arat tuturor, dar cel mai important galatenilor, ca traim intr-un oras chiar frumos. Mergem cu capul in pamant si vedem doar asfaltul gri cand am putea doar sa ridicam privirea si sa ne luminam expresia fetei macar pentru o clipa.

Am incercat si eu acest lucru si am fost mult mai atenta la ceea ce ma inconjoara. Intr-un simplu drum de la Universitate pana in statie am observat niste locuri frumoase si incarcate de istorie pe care zilnic le ignoram. Continuă lectura I think I’m falling for you… 🙂