I think I’m falling for you… :)

De multe ori ni se intampla sa uitam sa ne bucuram de lucrurile marunte din viata noastra. Urmarind acelasi subiect al postului anterior, vreau sa arat tuturor, dar cel mai important galatenilor, ca traim intr-un oras chiar frumos. Mergem cu capul in pamant si vedem doar asfaltul gri cand am putea doar sa ridicam privirea si sa ne luminam expresia fetei macar pentru o clipa.

Am incercat si eu acest lucru si am fost mult mai atenta la ceea ce ma inconjoara. Intr-un simplu drum de la Universitate pana in statie am observat niste locuri frumoase si incarcate de istorie pe care zilnic le ignoram. Continuă lectura I think I’m falling for you… 🙂

…Cea dintai durere…

Am crescut pe strada prelungirea Brailei a Galatiului, pe “Combinatului”, cum i se zicea odata, in fata bisericii Sfantul Lazar si pe malul baltii Catusa. Am crescut pe strada din capatul careia privirea patrundea pana departe, spre centrul orasului, unde hotelurile si bancile se ridica deodata, ca inaltate de niste brate uriase, mandre ca pot scalda in razele soarelui asemenea bijuterii.

Am mai apucat inca pe cei de urma “smecheri” imbracati todeauna in haina neagra, cu sepci intoarse, ratacind pe aleile de tei, cu ochii pierduti in urmarirea unui vis ce nu se poate indeplini. Imi aduc aminte cum ascultam cateodata certurile lor, ale caror zgomote razboinice faceau sa rasune caramizile ce ne inconjurau casa.

Toata lumea “buna” era asezata langa noi, “la deal”. Nu o data am ramas uimita, in scara, cand “regimentul de linie” pornea la parada, cu “burtosul-major” in frunte, unul cat un munte, purtand in cap o caciula de urs, haine numai aur si-n mana un “buzdugan” pe care il azvarlea in aer de se rotea de doua ori, apoi il prindea si-l tinea o clipa sus, pana ce clocotea glasul de tunet al intregei multimi. Din scara sau de la geam duceam mana la ochi, un fel de a-mi arata dispretul total. Continuă lectura …Cea dintai durere…

Surprize placute la mine in biblioteca!

Acum doua ore cautam “babeste” prin biblioteca mea saraca, cu aratatorul pe fiecare “cotor”, o lucrare, o opera care ar putea sa imi ofere vreo informatie despre modele culturale, imaginar si imagologie. Stendhal…hmm, George Calinescu, Marin Preda…nu, Lev Tolstoi….nimic care sa ma ajute. Dupa alte cateva exemplare,un titlu de carte imi atrage atentia: ” Vorbiti mai bine, scrieti mai bine romaneste!” de Ion Roman.

Din acel moment, de la o simpla curiozitate, m-am indragostit de carte. Stilul autorului, continutul vechi, dar atragator, structura cartii, nu stiu exact ce m-a incantat atat de tare, incat am renuntat la scrierea unor eseuri, plictisitoare de altfel, pentru a citi. Si am citit…pana cand am dat de cuprinsul de la sfarsit! Dar nu am regretat nicio clipa timpul sacrificat. Continuă lectura Surprize placute la mine in biblioteca!

Pot sa stau sub apa 25 de secunde!

Dar, sunt foarte convinsa ca intr-o zi o sa stau 26 ! Sau poate si mai mult! Sau poate o sa intru in cartea recodurilor ca: “Fata care a stat cel mai mult sub apa in cada, pentru ca nu mai suporta avatarele din lista de skype!” 🙂 ) Ce emo a sunat asta!

In seara asta, 80% din aproape 300 de contacte din skype aveau poze cu iubitul si iubita la avatar. Am ajuns in punctul ala in care incep sa vad doar cupluri pe strada, cand pana si batranii se tin strans de mana in autobuz, cand animelele strazii stau adunate in grupuri “pare”. Parca sunt in filmul 40 days and 40 nights, cand un tip trebuia sa stea fara sex tot postul siin ultimele zile vedea numai “gagici bune cu tatele goale” pe strada.

Mie nu mi se intampla asa, eu vad doar avatare in care toti, colege, prieteni, oameni antipatici, nesimtiti, porci din lista mea au poze cu iubitii si iubitele lor. Si mi-e ciuda ca se si potrivesc. Oamenii de treaba sunt cu oameni veseli, simpatici, oamenii prosti sunt cu “plastice” si “d&g-isti”…dar nu conteaza asta. Si-au gasit perechea! Continuă lectura Pot sa stau sub apa 25 de secunde!

The Best!

M-am hotărât să trăiesc după un nou principiu. Să fiu cea mai bună în tot ce fac. Ori că este vorba de şcoală, servici,voluntariat pentru ajutarea animalelor fără stăpân sau orice alt domeniu, o să mă străduiesc să fiu cel mai bine pregătită. Am observat ceva. Oamenilor le este frică să folosească grade de comparaţie de superioritate sau superlative relative şi absolute! Pare mai greu să spui: “Sunt cel mai bun!” decât să spui: “Sunt destul de bun!”.

Ne mulţumim cu puţin când nu e cazul, iar cei care se află pe locurile codaşe iau mereu faţa celorlalţi. Chiar aseară mă uitam la televizor şi era o doamnă (prea frumos spus), îmbrăcată ca la cabaret (prea frumos spus) care se tot certa singură printr-o emisiune de kkt (urât spus:D, dar adevarat). Doamna, total vulgară ţipa: “Îmi zici tu mie asta mă nemernico? Eu, ditamai redactorul şef??” Această funcţie este visul meu, dar atunci mi-a fost ruşine că cineva cu o astfel de imagine şi cu o minte atât de îngustă se poate numi redactor şef. Mai târziu am aflat că era vorba de revista Click!, dar aceasta informaţie nu pot să spun că m-a calmat.

Totuşi, pe domnul Cristian Tudor Popescu, pe Mihaela Nicola (pe care o apreciez mai mult decât pe oricine din domeniu), pe Mihai Coman (decanul Facultăţii de Jurnalism din Bucureşti, care are mai multe cărţi şi articole publicate decât anii don’şoarei redactor-şef şi a întregii echipei de la ziarul ei), pe Esca (redactor-sef la The One) şi mulţi mulţi alţii, nu i-am văzut prin astfel de emisiuni cu toate medaliile la gât şi premiile în mână susţinând că sunt cei mai buni! Dar de ce? Eu chiar aş vrea asta, să vedem şi noi cum arată un jurnalist, cum arată un scriitor contemporan (şi nu mă refer aici la Loredana Groza şi Laura Andreşan), cum arată un om integru!

La fel se întâmplă şi în alte domenii. Cel mai bun nu se bucură de aceeaşi popularitate ca cel de pe locurile următoare. Ceilalţi vor încerca să fie mereu cei mai buni după alte criterii. Rămânând la acelaşi exemplu, Click este cel mai bun ziar de folosit la toaletă sau cel care are cei mai multi cititori cu un IQ mai mic decât al struţilor (care au ochiul mai mare decât creierul) şi tot aşa.

Urăsc idioţii din ţara asta care se laudă cu nimicuri şi îmi pare rău pentru oamenii buni care sunt superiori din toate punctele de vedere încât nu se coboară la nivelul “preşurilor”!

Măcar eu am curaj!

M-am săturat de oameni care critică România şi în special de tinerii care consideră ţara asta un “tărâm expirat” plin încă de comunişti, care le fac viaţa un chin. Mai lăsaţi-ne fraţilor! Toate ţările au defectele lor, dar alte popoare nu au stat cu mâinile în sân şi râdeau de tot ceea ce vedeau: de porno-ismul şi vulgarismul ăsta televizat care “se vinde” (după cum arată statisticile); părerea mea e că “se vinde” şi tvr cultural, dar nu trezeşte sentimente şi trairi interioare atât de intense cum face o emisune în care Nichita se înjură de morţi în direct cu soţul ei (adorabilă imagine) sau în care doi filfizoni ne arată funduleţul şi opusul lui la o ora decentă.

De ce ne gândim la România doar ca la o ţară plină de ţărani (şi nu mă refer la sensul de om din mediu rural care se îndeletniceşte cu agricultura şi păstrează valorile arhetipale), de nesimţiţi, de hoţi, de idioţi care nu au trecut niciodată pragul unei biblioteci şi se dau mari filozofi?

România este umilă, morocănoasă, singură şi de mulţi abandonată, săracă şi plină de boli?? Trafic infernal şi oameni fără perspective? Dacă noi avem părerea asta, de ce ne mai mira opinia străinilor? De ce ne miră faptul că nu ne putem bucura de frumuseţile unor tări precum Italia sau Spania, pentru că ne este frică să nu îşi dea seama că vorbim limba română? Ne-am pierdut cu totul spiritul patriotic! Continuă lectura Măcar eu am curaj!

M-am saturat sa te astept…

Ma gandesc sa ma mut. Sa plec de langa tine. Sa nu mai avem niciun contact. M-am saturat de dimineti reci in care te asteptam ore intregi cu speranta in suflet sa fii in regula si sa nu fii ramas blocat pe undeva sau sa fii lovit, m-am saturat de toti oamenii pe care ii considerai mai importanti decat mine, m-am saturat sa te vad de la departare si sa nu te opresti pentru mine nici macar o secunda.

Am fost depedenta de tine, dar nu te mai vreau in viata mea! Acum de cand te-ai “tunat” sau modernizat, ai uitat cand erai doar un “prafuit” pe care doar eu si doi prieteni te mai tineam in “circuit”. De ce sa te mai astept? De ce sa ma trezesc devreme pentru tine? De ce imi faci tu programul cand sa ma culc? Continuă lectura M-am saturat sa te astept…

Barbatul “theodorian”

Am prea mult timp liber. Asa ca il fructific citind. Cam 80% din timp. Am realizat ca drumurile cu autobuzul au devenit din ce in ce mai rapide cand citesc, asteptarea in statie este placuta, dupa amiaza ploioasa este perfecta si singuratatea nu e chiar atat de groaznica.

Totusi, in 20% din timpul ramas, m-am gandit, cum naiba e barbatul perfect pentru mine?? Mereu gasesc defecte tuturor de langa mine, dar nici eu nu am clar in mintea mea cum ar trebui sa fie. Asa ca o sa incerc sa scriu tot ce cred eu ca ar trebui sa aiba un barbat sa fie de nota 10!

1. Cel mai important este sa fie Destept, Inteligent, Intelept, Chibzuit, cum vreti voi, numai sa aiba destule circumvolutii (macar cat mine, desi ideal ar fi sa aiba mai multe sa am ce invata de la el).

2. Sa aiba perspectiva. Chiar daca nu o sa ajunga Patriciu 2, ar trebui sa aiba si el o idee asupra viitorului sau. Nu as vrea ca raspunsul la intrebarea: “Ce vrei sa faci cu viata ta?” sa fie: “Sunt tanar, ma distrez cat mai pot acum!”. Continuă lectura Barbatul “theodorian”

Monogrofia primaverii…

O zi speciala. Imi permit sa port tocuri chiar daca sunt cu un cap deasupra tuturor. Imi pun castile in urechi, eventual sa nu aud “zgomotele” specifice primaverii: “Hai fata sa-ti dau o zambila!”, “Tiiiiit, tiiiiit”, (cand port tocuri este invitabil sa nu ma vada soferii care in astfel de situatii au atentie distributiva), “Martisoareeeeeeeeeeeee, 2 lei, 2 lei!” etc si ies pe usa pentru a respira aerul nou de primavara.

Nasol, vecinul de la etajul 1 arunca o galeata cu apa murdara exact in fata scarii. S-a cam dus mirosul de primavara. In statie vad vanzatorii cum isi misca buzele si incerc sa le citesc pe buze ce spun. Numai minciuni! Lumea este vesela. Mai mult de 50% dintre femei au deja martisoare in piept, flori sau pungi cu cadouri. Ma apuca nostalgia si trimit un mesaj tuturor fetelor din agenda telefonica pe care il compun in timp ce astept in statie.

Pe drum primesc telefon ca nu se face cursul la care ma grabeam sa ajung. Perfect. Ma intalnesc cu o prietena, facem schimb de martisoare, ne rasfatam putin cu o mica achizitie vestimentara 🙂 ) dupa care ne despartim. Pe drum spre urmatoarea destinatie primesc 3 martisoare. De la necunoscuti. Frumos gestul lor. Continuă lectura Monogrofia primaverii…

Loc…(gol)….de buna ziua!

Vi s-a intamplat vreodata sa treceti pe langa oameni pe care ii cunoasteti si sa nu ii salutati? Mie, DA!

Si sincera sa fiu, nu inteleg de ce fac asta. In cele mai multe cazuri, sunt constienta ca si persoana care trece pe langa mine ma cunoaste si totusi ne comportam ca doi straini. Si de multe ori mi se intampla ca timp de 5 minute dupa “intalnirea noastra” sa ma gandesc la persoana respectiva. De exemplu: ma intalnesc cu un fost prieten, al unei foste colege de liceu, pe care il vedeam zilnic la cafenea si il stiu destul de bine, mai mult din descriierile ei. Si el ma stie pe mine, dar se intampla sa “nu ne observam” pe strada. Oare ne consideram mai interesanti daca parem inabordabili? Continuă lectura Loc…(gol)….de buna ziua!