E interzis sa fii optimist!

Când întrebi pe cineva: Ce faci?, există doar trei variante de răspuns: Bine (cu un ton sec, banal), Rău (spus apăsat și cu nervi) și Mai bine lasă-mă în pace! De câte ori vi s-a întâmplat să vă răspundă cineva: Grozaaav! Nu mai pot de fericire. Mă bucur de fiecare moment al zilei mele perfecte și ma simt norocos că am o viață atât de frumoasă!?

Răspunsul acesta pare decupat dintr-un film romantic sau o comedie foarte bună. În realitate, nimeni nu pare să fie împlinit pe deplin. Cei care reușesc în afaceri au probleme în familie, cei care au o relație foarte bună cu partenerul au probleme financiare, tinerii care au o situație școlară excelentă nu au destui prieteni, oamenii înconjurați de prieteni se simt de cele mai multe ori singuri și neînțeleși. Oare nu putem să fim fericiți dacă nu ne împlinim toate lipsurile?

Eu mă trezesc dimineața cu o alarma care spune: Mă trezesc zâmbind în fiecare zi! (Laura Stoica – Mai frumoasă) și chiar dacă e 8 dimineața sau ora 12 (se întâmplă câteodată să am norocul să mă trezesc și la ora asta) încerc să îmi organizez ideile astfel încât să nu fie nimic deranjant pentru mine. Și da, eu chiar sunt fericită!

Totuși, urăsc oamenii care nu mă lasă să fiu așa. Sunt acei atotștiutori, acei dumnezei reîncarnați, care știu ei totul despre viață, despre tot felul de indivizi, analizează și pun sub semnul întrebării totul. Dacă spun că am făcut totul la un examen, replica lor este: Eii, n-ai de unde să știi ce notă o sa iei. Îți dai seama că mulți colegi au dat și bani, examenul ăsta nu se ia așa ușor!; tot ei sunt cei care o să spună atunci când abia ai cunoscut pe cineva și ai vrea să ai o relație: Ai grijăăă! Am mai cunoscut eu din astea/aștia ca ea/el! Nu crede nimic din ce îți spune! N-ai niciun viitor cu o persoană ca ea/el!

Dacă ai câștigat un interviu pentru un job, sigur șeful o să-ți facă avansuri, dacă o fată îl salută pe iubitul tău pe stradă, sigur e amanta lui, dacă o prietenă îți spune că astăzi nu vă puteți vedea pentru că îi este rău, sigur te minte, dacă ai cumpărat ceva ieftin la mâna a doua, sigur se va strica imediat, dacă un prieten a împrumutat bani de la tine și are telefonul închis o zi, sigur îți trage țeapă, dacă lași ceva în mașină, sigur ți-o vor sparge hoții, dacă ți-e rău, sigur ai nu ți-a priit ce ai mâncat la prânz. Nu vreți să ne mai lăsați?? Dacă avem nevoie de profeții, avem destule cărți pe care am putea să le studiem. Poate unii oameni chiar vor sa fie optimiști. Este o lege care interzice asta?

N-ai voie să ai încredere în oameni, pentru că te vor răni, nu ai voie să iubești, decât cu măsură, nu ai voie să îți arăți dragostea, nu ai voie să fii credincios, pentru că e absurd să crezi în ceva care îți spune să crezi și să nu cercetezi, nu ai voie să mănânci, să dormi, să mergi, să zâmbești. Iertați-mi impertinența, dar să respirăm avem voie?

Sau nu, nu avem voie, pentru că trăim într-un oraș care are un combinat siderurgic și aerul este foarte poluat. Cu cât respirăm mai mult cu atât crește riscul să ne îmbolnăvim și în cele din urmă vom dispărea. Și oricum nu am făcut nimic remarcabil, o să fim uitați de lume, doar pentru că am avut îndrăzneala să respirăm.

Prostii! Îmi place să am încredere în oameni și să fiu optimistă. Asta nu mi-a adus niciodată eșecul. Și acum, replica: Da, ești prea tânără, o să vezi tu mai târziu când o să dai de greutăți, cum o să fie. Vă anunț, cu regret poate pentru cei care vor rămâne surprinși, că trecerea timpului nu mă va face să mă schimb. Nu mă încadrez în profețiile astea moderne.

Visați, glumiți, iubiți, colorați-vă viața în cele mai năstrușnice culori, fugiți desculți prin viață chiar dacă asfaltul e prea fierbinte și iarba e plină de spini! Îmbrățișați-vă mai des, uitați de rigori atunci când simțiți nevoia să vă manifestați! Plânsul e bun doar când vine după o porție sănătoasă de râs! Și la final, nu uitați ca optimismul salvează vieți, pe când pesimismul nu face altceva decât să vă înrădăcineze prea mult în realitate, într-o lume care are nevoie acută de fantastic!

Doza de romantism

Este timpul sa imi bata inima mai cu putere. M-am hotarat astazi ca voi stimula mai putin cortexul prefrontal si imi voi lasa emotiile sa fuga libere, fara sa se mai refugieze. De ce? Pentru ca in timpul crizelor ( economice, de nervi, emotionale etc.) este normal sa cautam tot mai multa armonie si relatii parteneriale. Zilnic apar tot felul de stiri sau situatii care ne ingrozesc, dar oare reusesc acestea sa ne influenteze atat de tare incat sa renuntam la dorinte si sentimente? Eu consider ca este invers.

La fel crede si americanca Helen Fisher, autoare de carti si antropolog la universitatea Rutgers din New Jersey, care considera ca exista o influenta a acestor crize asupra iubirii. Problemele financiare si teama de somaj duc la eliminarea dopaminei din creier – substanta legata de sentimentele de iubire si fericire. “Stresul poate avea ca efect o deschidere mai mare catre oameni si o apropiere intre acestia”, spune cercetatoarea. “Oamenii sunt mai receptivi la sentimentele romantice.”

Si ghiciti! Cifrele chiar ii dau dreptate. Site-urile on-line de specializare in relatii amoroase arata o crestere majora a numarului membrilor. Conform unui studiu Parship, 52% dintre persoanele singure vor sa investeasca mai mult timp si bani in cautarea unui partener. Ar trebui sa ne simtit norocosi cei care am trecut de pasul asta!

Back Home!

Valiza intr-o mana, un autobuz vechi si o dacie pe pista…m-am trezit. Erau semne clare ca am ajuns in Romania. Putin socata m-am uitat la Alexandra, ea la mine: “Teodoraaa…am ajuns??”. O doamna cel mai probabil de la tara intreaba: “Dar unde duce cursa asta?” Un tip mai arogant: “La Tecuci, doamna!”..”Aoleoo…dar eu nu merg acolo!” Si isi taraste gentuta de mana prin autobuz sa gaseasca iesirea. Acelasi barbat, putin socat, radea, dar nu prea mult, o linisteste pe batrana si ii spune ca ne duce pe toti la loc sigur. Autobuzul inchide usile cu un scartait specific si plecam.

Ma uitam, analizam tot, pe geam vedeam zapada pt prima oara atat de aproape anul asta si auzeam romana in jurul meu. Tipul inca radea cu sotia lui pe furis de batrana, unii erau muzicanti, pe care ii auzisem in aeroport in Malaga cu manelele in timp ce asteptam avionul 😐 , unii obositi, fete triste peste tot, o femeie injura la telefon ca nu ii mai trebuie tari straine, ca ramane aici cat mai poate asa cum e, altii se imbracau cu toate hainele pe care pana atunci ne tinusera in maini, atmosfera… Niste baieti mai dubiosi ne analizau pe mine si pe Alexandra, noi ne feream privirile, ei zambeau gretos.

Am asteptat bagajele si mergeam parca impinsa de cineva de la spate, fara sa ma gandesc prea mult la realitate. In mintea mea erau atat de multe imagini, sunete si cuvinte incat nu puteam sa inteleg aproape nimic ce se intampla cu mine. Mergeam, Alexandra in fata mea cara o valiza imensa si ma uitam doar la rotile alea mici care treceau peste fiecare imbinare si ajungeau si mai departe.

M-am trezit direct in bratele mamei mele. Cald si pufos cineva ma tinea in brate si nu mai aveam bagaje eram doar puiul mic caruia i-a fost dor de imbratisarea mamei. Pupici, imbratisari, tata si in sfarsit auzeam. Cum te simti? Dor, Fericire, Multumiri..cuvinte pe care le prindeam din zbor.

Pe autostrada incepeam sa simt. Nu eram trista ca am plecat. Era ceva mai presus de fericire pe care nu mi-l puteam explica. Sunt fericita! Sunt fericita pentru experientele pe care le-am avut, sunt fericita pentru dragostea pe care am reusit sa o simt, sunt fericita pentru familia mea, prietenii si nu in ultimul rand sunt fericita sa pot sa fiu eu.

Raman constanta…point for me!

Nu incetez sa ma uimesc. Acum o luna citeam o lista despre ce as vrea sa fac in anul 2010 si spre surprinderea mea majoritatea punctelor de pe lista au fost atinse. Astazi, am citit articolul specific perioadei in care ne aflam: ” Saptamana Dragostei”. As fi putut sa scriu altul in care sa prezint parerea mea despre sarbatoarea: Sf. Valentin. Dar stiti ce? Cred exact acelasi lucruri ca acum un an. Sa fie asta vreun semn ca nu evoluez? Sau e un semn ca la 20 de ani eram deja evoluata si acum doar ma “conserv”?

Daca ar fi totusi sa schimb ceva la articolul meu de anul trecut as spune cu ferminate ca nu sunt singura. Nici fizic, nici psihic. Da, stiu, sunt departe de toti prietenii, dar o am langa mine pe cea mai buna prietena, tot felul de oameni noi si mai mult am familia si toti prietenii care ma iubesc si se gandesc la mine, nu numai in ziua de 14 februarie, ci mereu.

Am observat ca articolul “Singura de Valentine’s Day” a fost accesat de multe ori in perioada asta. Nu ca m-ar deranja, dar as sfatui fetele (sper ca nu cauta pana si baietii) sa nu mai caute cuvintele astea pe google pentru ca nu se merita! Atatea despartiri, atatea tristeti, ganduri, amintiri, pentru ce? La sfarsitul zilei ne vom intreba tot cine suntem noi, cum suntem formati, cum am contribuit la modernizarea societatii, cum ne caracterizam ca personaje intr-un film in care regizorii suntem intotdeauna noi, nu omul de langa noi.

Acum e unul, maine va fi altul. Iubirea ne leaga, dar e strans legata si cu ura, frustrarea, neimlinirea. Oamenii se despart dupa 20 de ani de relatie si poate intr-o luna gasesc o persoana care ii face mai fericiti decat au fost vreodata in cei 20 de ani. Daca am reusit sa inteleg ceva in toti anii in care am intrat cu entuziasm si am iesit cu regret din relatii, este ca dragostea e relativa ( cu sensul de limitat, conditionat).

Ne indragostim, suntem fericiti si este putin timp devenim stresati si (poate) stresanti. Atunci ne hranim doar cu ideea unui viitor mai bun si cu amintirile in care eram atat de indragostiti incat nu ne recunosteam. Pana ne gasim dragostea adevarata, ceea ce, conform mitului androginului, se pare cam vom sti cu exactitate, propun sa nu ne mai gandim in zile precum Sf. Valentin ca suntem singuri sau ca dragostea nu ne este impartasita.

Mai bine ne-am cauta prietenii care poarta numele Sfantului (desi nu e o sarbatoare autentica) si i-am face fericiti cu o urare de bine.

Cadouri pentru mame soacre (tinere!!)

Astazi a fost ziua in care am alergat dupa cadouri. Am cumparat cam pentru 6 persoane eu, iar prietena mea pentru vreo 4. Toate le-am procurat intr-o ora. Cu toate astea, ne-am petrecut 4 ore in total in mall. De ce?? V-ati prins dupa titlul postului. Am cautat un cadou pentru “mama soacra”. Va dati seama ca e doar un fel de a ma pronunta ca niciuna dintre noi doua nu se poate lauda cu o asemenea “achizitie”. Totusi, m-as ingrijora putin daca as putea sa fac asta la 21 de ani.

Asadaaar, nu am gasit nimic care sa ne placa intr-adevar extraordinar de mult si am ajuns acasa fara niciun cadou pentru distinsa doamna. Care trebuie sa recunosc nu este “a mea”. Primul lucru pe care l-am facut a fost sa cautam pe google: “Cadouri pentru mama soacra!”.

Ei bine, 100 de forum-uri si articole insipide despre aceleasi lucruri, pana cand am inceput sa cred ca femeile chiar isi dau copy paste la raspuns si il posteaza si pe alt site. Totusi, de ce nimeni nu se gandeste ca si fetele de 18-25 de ani au iubiti, care la randul lor au mame, care asteapta niste cadouri in anumite situatii din viata?

Si nu, noi nu le putem lua icoane, batic, aspirator sau brose invechite de aur. Si fetelor, nu ascultati prostiile de pe net sub nicio forma! Nu exista “cadouri casnice” pentru soacre. Poate merg pentru bunica baiatului, dar o mama a unui baiat tanar, vrea sa se simta apreciata, ea,ca femeie, eventual scoasa din tabloul familiei, pentru ca oricum in fiecare minut din viata ei, este vazuta ca mama sau sotie. Trebuie sa fie ea cu feminitatea ei, cu simturile ei proprii, sa se simta placuta si iubita in interior.

Sper ca va scoateti din cap ideea florilor in ghiveci, atat de old. Astea trebuie pastrate tot pentru bunica, matusa mai in varsta. Ele apreciaza mai mult genul asta. Mama mea de exemplu, sigur nu ar vedea intr-un ghiveci cadoul potrivit de la iubitul meu, dar poate alte mame au o anumita pasiune pentru flori. Deci, revin, din partea mea, oribile, din partea unora, poate frumoase ?!

Asadar, sa va spun ideile mele. Ca tot v-am amenintat aici.

1. Lotiune de corp (de la Zara Home, eventual de White Jasmin sau Brown Vanilla, incantatoare), in set cu betisoare parfumate, lumanare gigantica parfumata + suport elegant de betisoare. Pe langa astea, in acelasi cadou o pereche de manusi clasice si feminine, care sa ramana amintire (tinand cont ca restul, exceptand suportul de betisoare, se consuma).

2. Sare de baie cu orice miros relaxant, de preferat nefructat (cuvant inventat de mine acum), precum petale suave de transafir, crini, iasomie, lacramioara, dar si altele precum briza marina, scortisoara, lavanda. Pare ciudat, dar am gasit toate aceste arome si sunt mai mult decat relaxante. Aceleasi arome se pot imprumuta si pentru alte idei, precum crema de maini, masca relaxanta pentru fata sau par. Si tot felul de produse fara sa se ajunga la geluri de dus, sapunuri si altele. Pe langa astea, un portofel stilat, in stilul primului cadou.

3. Un evantai elegant, pe care chiar sa il poate folosi. I-am luat unul mamei mele si a fost incantata. In acelasi cadou se poate integra si o esarfa, dar intr-un anumit stil: marocan sau indian. Chiar si o bluzita draguta ar merge in complentare, dar tot ceva original. Nu genul piata, cu efect ieftin.

4. Daca este iubitoare de lectura, cum toate mamele dupa o anumita varsta sunt, merge perfect si o carte romantica si feminina care sa o introduca poate si pentru cateva ore intr-un alt univers. Alegerea mea: Jane Austen – Mandrie si prejudecata. Pentru a-i creea un mediu potrivit pentru citit, se pot cumpara tot betisoare parfumate si bomboane de miere.

5. Un CD cu muzica pe placul ei, pentru masina sau pentru acasa, personalizat. Si CD-ul si carcasa cu poza cu voi doi sau mai frumos cu ea si sotul ei, daca e un cd romantic. Daca e un CD cu muzica din anii ’80 ar fi frumos sa il luati pe el complice si sa cautati o poza cu ea de cand era mai tanara. O sa o amuze, dar daca nu are simtul umorul dezvoltat mai bine va rezumati doar la melodii si la un mesaj pe carcasa. Ca sa intre in atmosfera ii puteti lua o pernuta vintage, daca se potriveste cu stilul ei sau o pernuta potrivita pentru masina ca sa se relaxeze in timp ce vine sau se duce la serviciu. La fel, niste bomboane cu licor ar fi potrivite pentru o seara relaxanta.

6. Un set de perle sau un set de bijuterii cu chihlimbar. Stilate si totusi nu foarte scumpe ca bijuteriile din aur.

7. Nu m-am gandit la o varianta. Exista posibilitatea ca mama baiatului, desi el e foarte modern si stilat, sa fie mai modesta. Sa nu fie chiar o fana a lucrurilor feminine si delicate, ci doar o femeie practica, care isi doreste un cadou de care are nevoie si pe care il va folosi mult. In cazul asta, ca sa evitati lucrurile pentru casa, gen cescute, set de tacamuri, lucruri pentru baie, care sunt un cadou pentru intreaga familie, nu pentru o singura doamna, ar trebui iar sa va intrebati partenerul clar ce anume aude cel mai des de la mama lui. “Mi-ar trebui si mie o pereche de cizme noi!” Poate fi un cadou neinspirat si care sa nu o marcheze, dar cu siguranta iti va multumi ca o vei scuti de o cheltuiala in plus.

8. O oglinda intr-o rama veche, feminina. O veioza fina si frumoasa pentru noptiera ei , care poate veni si ea in set cu o carte (de poezii eventual, relaxant).

9. Daca este fumatoare, o scumiera eleganta, o tabachera, in set cu filtre de tigari. O tigara electrica acum la moda. Ideea generala este sa fie un cadou complex, care sa creeze o atmosfera, o stare de spirit. Pana si un ursulet de plus este mai apreciat daca este oferit cu o paturica pufoasa si papuci de casa moi. (Nu ca ar fi un cadou bun pentru o doamna.) Orice lucru mic, asociat cu altele, din aceeasi gama, pot forma cadoul perfect.

Un demachiant cu niste dischete demachiante parfumate si cu o crema de noapte, tot ar insemna un cadou dragut si destul de ieftin chiar.

10. Oricuum, sper ca sunteti constiente care e cel mai frumos cadou. E cel mai scump, cel mai frumos, cel mai dorit, perfectiunea pe lume. Un nepoteeel!

Cub de zahar

Ceea ce mi s-a intamplat si altadata mi s-a intamplat pana la urma si acum. Am avut o stare de efervescenta, dar dupa ce a trecut exaltarea provocata de ea, am ramas cu o senzatie de gol. In plus, datorita faptului ca de data aceasta am avut martori, lucrurile s-au agravat. Martorul principal s-a apropiat de mine si mi-a pus pe o tava toata lumea, inchisa intr-o ceasca de cafea.

Nu beau cafea, e prea amara pentru gusturile mele si nici macar ea nu ma tine treaza atunci cand ma incapatanez sa inchid ochii. Inchid ochii si refuz lumina sa imi ajunga pe retina. Dar, acum e diferit. Ceasca de cafea s-a transformat, e buna, calda si desi este neagra, pot sa vad fundul cestii. El i-a adaugat un cub de zahar!

Un cub atat de mic, dar pentru o lume (pardon, cafea) atat de mare si neagra poate reprezenta totul. Dupa cum vedeti , nu ma feresc sa imi recunosc defectele. Sunt chiar inclinata sa le exagerez intr-un sens. Adica sunt gata sa accept ca defectele mele s-au transformat in destin. Ceea ce in adancul meu nu vreau sa cred.

Fericire. Cubul e fericire.

Fericirea e sa privesti un copil jucandu-se cu balonase de sapun, sa te uiti in ochii unui caine si sa ii citesti dragostea chiar daca nu l-ai mangaiat azi, sa primesti in fiecare zi un salut prietenesc de la un bun prieten, sa mananci miere din borcan la bunica la tara si sa te murdaresti pe nas, sa aiba cine sa te alinte atunci cand te-ai lovit cu piciorul de marginea patului….fericire e….ca cineva sa iti indulceasca viata…

Viata mai dulce te face sa faci lucruri de care nu erai constient cand inca nu puteai sa vezi fundul cestii. Te face sa te surprinzi in vitrinele magazinelor..zambind, sa uiti sensul cuvantului “ura”, sa te trezesti dimineata nerabdator sa incepi o noua zi, sa uiti in ce zi esti si doar sa traiesti, sa iti umpli noptile cu vise, Sa astepti, sa iti doresti, sa ajungi sa iubesti.

In sfarsit…fiica ratacitoare revine!

De fapt, nu vroiam sa scriu, dar presiunea fanilor mei a devenit prea puternica si am cedat! Toata ziua: “Te rugaaam, te rugaaam”. Nu am mai suportat!

Acum o sa imi iau un interviu singura pentru a incerca sa va raspund la cele 100 de intrebari (se pot rezuma la 5) pe care mi le adresati.

1. De ce nu am scris nimic pana acum despre viata din Almeria?

Raspuns: Pentru ca mi se parea penal sa incep sa scriu la fiecare pas: “Ce frumos e, nu mai pot de fericire! Totul este superb. Apartament, zona, clima, facultate, Alexandra (love u girl), prieteni..TOT!” La inceput, inainte sa plec, cand era doar gandul unei noi vieti, ma gandeam ca o sa fie ca o renastere a blogului meu si ca tot studentii Erasmus vor citi despre cum e viata departe.

Dar…s-a dovedit ca nu pot. Da, ok, ma iubesc! 🙂 ) Dar trebuie sa o fac in liniste, intelegi voi? Nu e corect, blogul asta mi-a fost prieten cand vroiam sa spun ceva (subtil) si nimeni sa nu se prinda ce vreau de fapt sa zic. Dar eu ma simteam bine ca ma eliberez. Acum, totul e pe fata! Nu vreau sa zic nimic subtil! Sunt fericita, cum probabil nu am fost niciodata! Sau poate la fel ca atunci cand am luat prima oara premiul intai cu coronita!

2. Ce ai putea sa zici acum despre Almeria?

“Ce frumos e, nu mai pot de fericire! Totul este superb. Apartament, zona, clima, facultate, Alexandra (love u girl), prieteni..TOT!”

3. Serios vorbind..ce faci fataaa?? 🙂 )

Ce fac? Hmm…Ma duc la facultate, fac de mancare, ma duc la cumparaturi, ies in cluburi. Nu neaparat in ordinea asta!

4. Fii serioasa te rog!

Cine nu a luat vreodata o bursa Erasmus, trebuie sa faca tot posibilul sa o obtina!

5. Este ceva ce te deranjeaza?

Da! Faptul ca studentii din Romania sunt atat de frustrati din cauza sistemului de invatamant prost din Romania, cand de fapt nu stiu cum e in alta parte. Daca considerati ca secretarele sunt rele, bucurati-va ca macar exista cineva care sa tipe la voi. Aici nici nu le gasesti cand trebuie. Toata lumea isi pauze cand ti-e lumea mai draga. Nu exista decani, rectorul e undeva plecat in alte tari mereu, iti poti pierde mult mai mult timp ca in Romania sa faci rost de semnaturi, de acte, de orice.

Diferenta e ca aici toata lumea e multumita si intelege de ce se intampla asta. Nimeni nu comenteaza, nimeni nu face greve studentesti si nu se proteasteaza asa mult. Stiti cuvantul mentalitate? Aici mi s-a schimbat ideea despre sensul acestui cuvant!

As mai scrie multe, dar dupa cum am zis, nu stiu cum sa incep si nu vreau sa para ca ma laud, ce tare sunt eu doamne! E frumos si orice mic sacrificiu pe care l-am facut sa ajung aici, merita cu varf si indesat!

Revin cu alte posturi! Promit!

Cum să îți îmbunătățești viața…

Și nu…n-am să vorbesc despre moduri în care se pot sparge bancomate, nici despre cum poți persuada o fată să faceți “bani împreună” și nici măcar despre cum să transformi o dacie într-un bmw în doar 2 săptămâni. Nu…o să vorbesc despre lucruri minore, dar esențiale care ar trebui să vă aducă mai multe zâmbete pe fața decat banii.

1. Dacă sunt oameni care ne plac și oameni pe care nu ni-i dorim în preajmă, această diferență se datorează doar felului în care cei indezirabili au exclus puterea conduitei elegante din setul de criterii după care îi judecă pe cei din jur. Rar ne alegem prietenii în funcție de IQ.

2. Și cuplurile tot din rutina detaliilor ignorate se îndepărtează și se despart. Compatibilitățile între oameni sunt rezultatul felului în care fiecare își ajustează clipă de clipă comportamentul, gesturile și reacțiile fața de ceilalți. Dacă avem grijă să păstrăm zâmbetul, dacă n-am uitat să îi facem surprize frumoase partenerului de viață, așa cum o făceam la începutul pasiunii noastre, dacă respectăm la fel de riguros criteriile de adaptare și normele de comportament și acasă, și la serviciu, și în societate atunci cu siguranța ne vom bucura de o relație frumoasă respectând cuvintele preotului: “până când…”

3. Dacă suntem la fel de flexibili și toleranți cu prietenii vechi așa cum eram atunci când ne-am descoperit, dacă știm să ne păstrăm entuziasmul la fel de proaspăt la întâlnirile de zi cu zi din familie și la cele întâmplătoare cu amicii pe stradă…cu alte cuvinte…daca nu abdicăm de la purtarea ireproșabilă în fiecare moment, atunci relațiile cu ceilalți vor fi mai frumoase, mai lungi, mai trainice și ne vor îmbogăți mai mult decât spargerea acelui bancomat despre care vorbeam.

4. Învață să fii tolerant! Toleranța e forma de exprimare a firilor superioare, dar se poate exersa cu succes daca înveți să fii atent la lipsurile tale și nu la neputințele celorlalți.

5. Moderația, decența și gesturile prevenitoare, atenția la detalii, la nuanțe sunt formele de manifestare elegantă pe care le admirăm necondiționat la cei pe care i-am ridicat la rangul de modele. Nu este greu să ni le asimilăm!

6. ….Nu mai scriu…

De fapt nu cred că are niciun rost. Până la urmă totul ține de atitudinea pe care fiecare alege să o adopte. Știu prea mulți oameni care au prea multe centudini, iar acestea le-au opturat puterea de a mai asimilia. Știu oameni frustrați alături de care dialogul este mereu o povară, căci lor mereu “li se pare”și mereu își traduc neputințele în încrâncenare.

Știu oameni bogați care își etalează bunăstarea și socotesc că averea poate să cumpere și rafinament. Știu oameni care vorbec cel mai mult despre alții și niciodată despre idei, despre valori sau despre fenomene cu mult mai însemnate decât ultimul divorț din paginile tabloidelor. Știu femei care își acceptă condiția inferioară și dependența absolută de un bărbat. Știu femei care nu își dau voie la îndrăzneală, la cutezanța lipsei de inhibiții și la libertatea de a alege un altfel de destin.

Eu iubesc viața și pe cei ce o iubesc necondiționat. Împrumut mereu din știința celor mai instruiți, mă înconjor de oameni constructivi, echilibrați și care vor să fie în fiecare zi mai deștepți decât ieri. La rândul meu, împărtășesc generos din ceea ce am acumulat, cu speranța vie că astfel vom ajunge cu toții sa prețuim doar lucrurile fundamentale și că numitorul comun al lumii spre care ne îndreptăm va deveni “mai bine” în loc de “mai mult”.

…inca putin…

Ultimele urme de sarut al soarelui au disparut de pe pielea mea, supermarket-urile sunt pline de rechizite, prima frunza isi ia la revedere de la fostele prietene si zboara incet spre pamant…nu putem intoarce timpul. A venit toamna! Un anotimp melancolic, trist, primul semn ca iarna geroasa va veni si va ascunde sub nori razele soarelui…asta ar spune unii.

Pentru mine, toamna asta reprezinta un nou inceput. Un inceput departe de prieteni, de casa, de oras, dar mai imbucurator ca oricare altul. O prietena foarte buna langa mine, un apartament frumos mobilat doar pentru noi doua, un oras-statiune de vara, colegi noi, sistem de invatamant imbunatatit….si mai sunt doar 10 zile.

Initial totul parea o gluma. Profesoara de engleza la curs aducea un subiect neinteresant in discutie si toti faceam galagie. In prima ora nu eram pregatiti sa ascultam aberatii despre…erasmus. Aa…da..o bursa. A doua ora devenea mai interesanta discutia si aducand mai multe indicii pe la a traia intalnire profesoara deja ne cucerise pe mine si pe Alexandra.

Nimeni nu stia, era o joaca, o gluma, vorbeam in pauza cu profesoara. Apoi au urmat inscrierile. Ne-am facut dosar…parintii nostri nici nu stiau. Abia cand ne-am apucat sa invatam pentru examen treaba devenea un pic mai serioasa. Am cautat variante, am studiat pe internet si ghinion…nu ne placea nicio varianta.

Pentru domeniul nostru tarile erau Franta si Belgia. Niciuna nu ne atragea sub nici o forma, pana am vazut pe lista..Spania, orasul Almeria. Ne-am uitat pe net si ne-am indragostit la prima vedere. Dar era pentru alt domeniu. De aici a inceput stresul. Oare ne vor primi, oare nu?

Prima bucurie a venit odata cu aflarea rezultatelor de la examene. Am luat amandoua. Apoi urma ce era mai greu… sedinta…. Ne intalneam toti care au depus dosarul si au luat examenul si ne sortau in functie de medie. De la 10…. Primul…unde vrei? Al doilea..? Si tot asa.. Stresul era mare.

De la inceput ne-au spus ca nu ne lasa sa plecam. Noi nu renuntasem inca. Fetele care puteau sa ia in Spania fara probleme..au ales Franta. Practic ne schimbam bursele. A venit randul nostru. Ne-am certat, am sustinut ca avem materii comune, am facut tabele, echivalari…pana la urma…au zis…sa vedem daca pana la sfarsit nu vrea nimeni acolo.

Fulgere care lovesc de mai multe ori in acelasi loc

Admir alpinistii care se pot bucura la maximum atunci cand cuceresc un nou varf, ignorand gerul, oboseala, foamea, tristetea sau alte stari pe care un urcus greu ti le poate trezi. Ii apreciez pe toti minerii care pot avea sentimente de satifactie sau placere atunci cand decopera o noua cale subterana sau o mica piatra deja slefuita de natura pe care o vor pastra ca o amuleta.

Cu toate astea, starile lor sunt diferite. Unii au sentimente de libertate, se simt puternici, pot vedea toata lumea care se afla practic la picioarele lor. Ceilalti se simt nesemnificativi si mici, de multe ori neajutorati, dar totusi puternici. Ei au cucerit parti ale pamantului pe care nimeni altcineva nu le va mai putea vedea.

Dar cine ar putea uni aceste stari si totusi sa se simta multumit? Ar putea un alpinist sa sara cu parasuta de pe varful muntelui pana in inima pamantului? Ar putea un miner sa iasa din subteran si sa escalezede cele mai inalte varfuri?

Este imposibil nu? Nu chiar! Fara sa stiti, poate, multi dintre voi ati fost pe rand in locul minerului sau in locul alpinistului. Un exemplu concret. Adormi in bratele iubitului tau pe care pur si simplu il adori si in mintea ta iti imaginezi in momentele alea cum o sa va mutati impreuna, cum o sa va casatoriti.

Bratele lui in jurul tau te incalzesc pe interior, sarutul lui pe umarul tau iti intra in piele, mana lui in parul tau te face sa adormi visand ca esti cea mai iubita fiinta de pe pamant. Acum esti la fel ca un alptinist de 14 ani care a cucerit pentru prima oara Vf. Omu sau ca un copil care a intrat pentru prima oara in mina tatalui sau si este fascinat de fiecare pietricica pe care o gaseste acolo.

Dar apoi. Te trezesti. Nu mai e langa tine. Se aud voci. Nu le intelegi, iti este greu sa te desparti de visul tau superb. Doua picioare in usa te fac sa deschizi de tot “ochii aia mari si blanzi” de care vorbea el. Apoi auzi: “Da-mi hainele inapoi! Te urasc! Vreau sa ma bati sa ma duc la politie!”.

El inchide usa, o impinge, se cearta in timp ce tu stai in cealalta camera total ingrozita. Acum da! Esti un alpinist de 14 ani total infricosat de primul varf pe care a urcat si impins spre un abis caruia nu i se vede capatul. Acum da! Esti copilul unui miner care esti fortat sa lasi fascinatia ta pentru a urca singur un munte plin de bestii, unde nu esti in siguranta nicio clipa.

Nu stii unde sa te indrepti. Nicio cale nu pare usoara. Era mult mai simplu cand stateai. Cand nu trebuia sa te misti in nicio directie. Fiecare era fericit in mediul sau.

Daca v-a lovit vreodata un fulger, nu il incalziti, nu ii luati apararea, nu il fotografiati pentru a ramane amintire…fugiti! Fulgerul poate sa loveasca de mai multe ori in acelasi loc!