It’s your duty to be beautiful, if you want to be loved

În ziua de azi, să arăți doar bine nu este suficient. Trebuie să ne argumentăm permanent statutul și puterea de seducție prin toate metodele pe care le avem la îndemână, de la forme augumentate chirurgical până la poze photoshopate pe pagina de Facebook. Și, contrar opiniilor misogine, nu facem aceste eforturi pentru a încuraja fluieratul muncitorilor de pe șantier (de care cred a toate avem onoare) și în multe cazuri nici pentru a compensa carențele de încredere în sine.

Aceste strategii sunt inventate pentru a ne spori valoarea și controlul pe care îl avem în relațiile de orice gen și pentru a bate bărbații cu propriile arme; pe principiul mega-vehiculat în reclame că, dacă arătăm foarte hot, putem obține absolut orice, de la popularitate până la cei mai doriți burlaci. Astfel ne pliem mințile și trupurile pe fanteziile masculine pentru a ne simți puternice și demne de apreciere.

Trăim în vremuri în care sunt valorizate accesoriile și gadget-urile. În argoul contemporan, sânii femeilor sunt deja denumiți airbag-uri frontale. Metafora subliniază aspectul funcțional al femeii, care este transformată într-un obiect și privată de caracteristicile unui subiect uman.

Desigur, ne simțim bine atunci când suntem privite și dorite. În același mod în care poșeta cea mai râvnită a sezonului stârnește aplauzele tuturor fashionistelor, un look îngrijit și un corp sexy invită la admirație. Dar granița dintre lucrurile pe care le facem de dragul nostru și compromisurile la care recurgem pentru a obține validarea altora este foarte fină. De exemplu, o rinoplastie acolo unde este cazul, corectarea asimetriilor sau trecerea de la cupa A la cupa C sunt niște schimbări binevenite, dacă lipsa acestora creează un complex. Este absolut OK să vrei să te simți bine în propia piele.

Când o să crești mare..

O să ai voie să stai până târziu afară, o să ai voie să te uiți la filme după 12 noaptea, o să ai voie să participi la discuțiile adulților, o să înțelegi, o să poți, o să vrei, o să realizezi, o să îmi mulțumești, nu o să mai pui atâtea întrebări..

Și am crescut..

Acum ne cer ei sfaturi nouă. Noi, cei pe care i-au șters la fund nu cu prea mulți ani în urmă, noi cei care ne înnodam degetele când încercam să ne legăm șireturile, care plângeam de fiecare dată când mofturile nu ne erau împlinite și care făceam fețișoare de îngerași când făceam ceva rău.

Și unde am ajuns? Ne dăm rotunzi că știm să vorbim corect și îi corectăm, când de fapt abecedarul e ultima carte deschisă, râdem ironic când nu știu să folosească ultima generație de telefoane și când nu înțeleg toate funcțiile unui laptop nou, eventual cu un măr pe el.

Știm să programăm televizorul să se închidă și ciudat este că mai rar uităm să adormim fără muzică, decât fără să ne spunem rugăciunea. Ne este mai ușor să comunicăm prin sms-uri din confortul patului nostru, decât de pe un scaun la o cafenea, citim ziare, dar nici măcar nu știm unde este chioșcul din cartier, pentru că le citim pe net și de fapt, toată viața este pe net.

Și poate câștigăm și noi bani, dar nu îi ținem în mână. Apar doar sub formă de cifre pe ecranul unui dispozitiv, pentru că ne plac cardurile. Și nu mergem la doctori. Citim forum-uri și ne dăm singuri un diagnostic. Apoi ne comandăm medicamente online. Și suntem sănătoși. Suntem împotriva sistemului și semnăm tot felul de petiții, care nu se materializează niciodată în nimic. O dublă negație, care în cazul de față nu se anulează, ci întărește negația. De ce? Pentru că așa vreau eu! Pentru că este blogul meu, pentru că am tăiat din dex cuvântul jurnal și pentru că nu vreau să dezamăgesc generația.