The Best!

M-am hotărât să trăiesc după un nou principiu. Să fiu cea mai bună în tot ce fac. Ori că este vorba de şcoală, servici,voluntariat pentru ajutarea animalelor fără stăpân sau orice alt domeniu, o să mă străduiesc să fiu cel mai bine pregătită. Am observat ceva. Oamenilor le este frică să folosească grade de comparaţie de superioritate sau superlative relative şi absolute! Pare mai greu să spui: “Sunt cel mai bun!” decât să spui: “Sunt destul de bun!”.

Ne mulţumim cu puţin când nu e cazul, iar cei care se află pe locurile codaşe iau mereu faţa celorlalţi. Chiar aseară mă uitam la televizor şi era o doamnă (prea frumos spus), îmbrăcată ca la cabaret (prea frumos spus) care se tot certa singură printr-o emisiune de kkt (urât spus:D, dar adevarat). Doamna, total vulgară ţipa: “Îmi zici tu mie asta mă nemernico? Eu, ditamai redactorul şef??” Această funcţie este visul meu, dar atunci mi-a fost ruşine că cineva cu o astfel de imagine şi cu o minte atât de îngustă se poate numi redactor şef. Mai târziu am aflat că era vorba de revista Click!, dar aceasta informaţie nu pot să spun că m-a calmat.

Totuşi, pe domnul Cristian Tudor Popescu, pe Mihaela Nicola (pe care o apreciez mai mult decât pe oricine din domeniu), pe Mihai Coman (decanul Facultăţii de Jurnalism din Bucureşti, care are mai multe cărţi şi articole publicate decât anii don’şoarei redactor-şef şi a întregii echipei de la ziarul ei), pe Esca (redactor-sef la The One) şi mulţi mulţi alţii, nu i-am văzut prin astfel de emisiuni cu toate medaliile la gât şi premiile în mână susţinând că sunt cei mai buni! Dar de ce? Eu chiar aş vrea asta, să vedem şi noi cum arată un jurnalist, cum arată un scriitor contemporan (şi nu mă refer aici la Loredana Groza şi Laura Andreşan), cum arată un om integru!

La fel se întâmplă şi în alte domenii. Cel mai bun nu se bucură de aceeaşi popularitate ca cel de pe locurile următoare. Ceilalţi vor încerca să fie mereu cei mai buni după alte criterii. Rămânând la acelaşi exemplu, Click este cel mai bun ziar de folosit la toaletă sau cel care are cei mai multi cititori cu un IQ mai mic decât al struţilor (care au ochiul mai mare decât creierul) şi tot aşa.

Urăsc idioţii din ţara asta care se laudă cu nimicuri şi îmi pare rău pentru oamenii buni care sunt superiori din toate punctele de vedere încât nu se coboară la nivelul “preşurilor”!

Măcar eu am curaj!

M-am săturat de oameni care critică România şi în special de tinerii care consideră ţara asta un “tărâm expirat” plin încă de comunişti, care le fac viaţa un chin. Mai lăsaţi-ne fraţilor! Toate ţările au defectele lor, dar alte popoare nu au stat cu mâinile în sân şi râdeau de tot ceea ce vedeau: de porno-ismul şi vulgarismul ăsta televizat care “se vinde” (după cum arată statisticile); părerea mea e că “se vinde” şi tvr cultural, dar nu trezeşte sentimente şi trairi interioare atât de intense cum face o emisune în care Nichita se înjură de morţi în direct cu soţul ei (adorabilă imagine) sau în care doi filfizoni ne arată funduleţul şi opusul lui la o ora decentă.

De ce ne gândim la România doar ca la o ţară plină de ţărani (şi nu mă refer la sensul de om din mediu rural care se îndeletniceşte cu agricultura şi păstrează valorile arhetipale), de nesimţiţi, de hoţi, de idioţi care nu au trecut niciodată pragul unei biblioteci şi se dau mari filozofi?

România este umilă, morocănoasă, singură şi de mulţi abandonată, săracă şi plină de boli?? Trafic infernal şi oameni fără perspective? Dacă noi avem părerea asta, de ce ne mai mira opinia străinilor? De ce ne miră faptul că nu ne putem bucura de frumuseţile unor tări precum Italia sau Spania, pentru că ne este frică să nu îşi dea seama că vorbim limba română? Ne-am pierdut cu totul spiritul patriotic! Continuă lectura Măcar eu am curaj!