Termenul de lux

M-am nascut in anul 1990. Exact dupa revolutie. Membrii familiei mele imi spuneau mereu ca sunt o norocoasa pentru ca nu am simtit niciodata lipsa unei bomboane, unei banane sau unei perechi de blugi. M-am nascut in lux.

Cu timpul termenul de lux s-a schimbat considerabil si pentru mine, dar si pentru majoritatea oamenilor. La 12 ani ma simteam cea mai norocoasa pentru ca aveam o prietena de 6 ani (care intre timp s-a transformat intr-o “relatie” de 14 ani 😛 ) si aveam cele mai frumoase jucarii; la 13 ani ma simteam ”de lux” pentru ca am primit primul meu telefon mobil, la 14 ani eram fericita pentru ca eram la un liceu “de lux” (asa mi se parea mie). La 15 ani ma indragosteam pentru prima oara si era o satisfactie imensa sa plecam amandoi de la liceu de mana.

Insa cum intotdeauna o poveste, fie ea si de lux, trebuie sa aiba un mare “DAR”, am simtit si prima mare dezamagire. Dupa ea au urmat si altele si luxul si-a pierdut semnificatia pentru mine.

Acum sunt intr-o mare dilema. “Lux” este un cuvant ce ar trebui modificat din DEX. Acum lux este sa ai telefon ultramodern cu facebook si twitter pe el, sa ai masini pe care nu le poti conduce la tine in tara, sa ai un job care sa iti ocupe mai mult de 10 ore pe zi pentru a da senzatia ca esti un tip/o tipa greu de gasit si mereu “pe fuga”, lux este sa ai un apartament mobilat din reviste si cu ajutorul a celor mai mari designeri, unde de cele mai multe ori stai singur si “distractia” mult dorita este timpul pierdut la televizor.

Ne-am uitat principiile. Pentru unii oameni inca mai este o bucurie daca isi cumpara o noua pereche de blugi sau daca mananca o banana. Nu trebuie sa uitam ca suntem cu totii oameni chiar daca unii s-au nascut intr-un sat fara electricitate iar unii s-au nascut in orasul luminilor.

Nu ne mai traim viata asa cum ne placea odata. Eu nu ma mai plimb la fel ca la 12 ani, cand plecam cu prietena mea pe jos intr-o “tura” de oras, chiar daca de multe ori am timp liber, prefer sa il petrec in fata laptop-ului. Inainte era o mare distractie sa mergem mai multi prieteni la un internet cafe si sa ne bucuram si de ora aceea pana la ultimul minut pentru ca o plateam din banii din pusculita. Acum ne lasam calculatoarele deschise acasa doar din comoditate sau iesim la suc cu prietenii cu laptop-ul dupa noi.

Inainte imi placeau culorile hainelor, nu stiam nimic despre calitatea materialelor, despre cusaturi, despre tendinte. Acum desi nu imi place sa recunosc cel mai mult imi place eticheta hainelor. Este o mentalitate idiotata, pe care incerc sa o schimb, insa imi este imposibil sa fiu ca inainte. Ma incalzeste gandul ca nu imi plac etichetele hainelor “branduite” excesiv, cele pe care le cumpara o anumita categorie de oameni pentru care luxul are o semnificatie dizgratioasa.

Mi-e teama sa ma gandesc la viitor…