De unii…chiar ca sunt mandra!

M-am intors azi de la scoala foarte grabita sa-mi citesc mesajele(email) in asteptarea unui raspuns cand am vazut pe trecerea de pietoni de pe partea cealalta un tanar orb care incerca sa treaca strada.Masina de politie era langa el, si il claxona ca sa treaca, dar nimeni nu a vorbit cu el.

Din sens opus, adica trecand strada in spre orb, un baiat de vreo 16-17 ani , aparent indiferent aude cum il grabesc masinile si-l il ia de mana trecand strada cu el.Ca sa nu mint, tin sa spun ca mi-au dat lacrimile cand am vazut ca altii mai au un pic de mila, ca altfel alergam eu sa-l trec strada.Nicidecum sa-l grabesc pe bietul om …care nu vede!

In ziua de azi, actele de eroism, (adevaratul eroism) s-au transformat in “neant” ca sa ma exprim filozofic si ironic.Pentru ca evitam dese ori lumea reala, savurand noua tehnologie a telefoanelor, mp4-urilor, ipodurilor si asa mai departe.Ni se pare absurd si chiar amuzant sa radem de cei care sufera de boli grave sau au alte probleme; toate astea pentru ca noi suntem sanatosi?!

Apropo de indiferenta, acum 2 zile in scara blocului meu erau coji de seminte (cam vreo 3 pungi de seminite folosite), un pachet de tigari si niste pliante de la banci, toate imprastiate pe primele trepte ale blocului.

M-a deranjat mai mult lipsa de respect fata de alti vecini, decat urmarile microbilor lor.Slava Domnului acum e curat, ca pentru 200 de mii de lei spala altii un bloc de 8 etaje si fara lift.

   Intrebare: De ce unii oameni considera ca altii ar trebui sa traiasca in mizeria lor?

Cu putin noroc, treci peste toate

Desi am avut 2 zile groaznice din punct de vedere emotional, am avut norocul sa intalnesc oameni cu care am ras degeaba si fara motiv. Prin acest fapt m-am simtit norocoasa, cu plus.E ca si cum as sta singura intr-un cinematograf si toti se uita la tine; insa situatia mea e mult mai buna pentru ca cele 2 scaune de langa mine sunt ocupate cu niste oameni care nu mai tac.

Niciodata nu cred ca am fost deranjata de persoanele care vorbeau mult dar aveau ce spune.Asta pentru ca doar doua lucruri pe scot din sarite din prima :1 cei care exagereaza din orice punt de vedere, si 2 : cei care vorbesc fara sa aiba ce spune. Ah si da, nu ma intereseaza daca persoana din fata mea minte fara jena sau arata nu stiu cum.Mereu mi s-a parut usor sa aflu de la un om cand minte si cand nu.Mai ales atunci cand tu, la randul tau te prefaci ca esti interesat la culme de resp. individ.

Asa ca subiectul de azi este despre cat de usor putem trece peste anumite stari.Retin ca cele mai enervenate momente din viata mea erau cele cand altii imi spuneau sa fiu puternica/barbata/ sa am incredere in mine si asa mai departe; insa nimeni nu incerca sa vada ceea ce am de fapt.Nu era cine stie ce, ca peste 3 ore eram la fel ca inainte.Cum am dat totul in coltul vecinului?-Am incercat sa neg ceea ce simteam.Ba si e usor!Pana te obisnuiesti si cazi in alta depresie mai mare.

Ideea este ca toate vin cu varsta.Puterea de a avansa, puterea de a avea incredere in propriile forte, super puterile si altele.Putini sunt, insa, cei care realizeaza ca trebuie sa astepte cele bune si sa infrunte problemele asa cum sunt.Ce-ar putea fi mai usor pe aceasta lume decat trecerea prin ea ca si cand am fi niste entitati?!

Ce ma, te crezi la hotel?

Am fost ieri in oras sa-mi caut niste blugi sau orice mi s-ar potrivi;si dupa multe cautari nu m-am ales cu nimic, insa am trecut prin piata.Cat timp sor-mea s-a dus la wc-ul public si mizerabil, eu am asteptat-o in fata unei tarabe.In sfarsit, omul care era proprietar ba inchidea ochii, ba se speria..colegul sau “de suferinta” il vede si ii spune:

“-Te crezi la hotel a? Aici nu-i hotel ma, e piata.Te crezi la hotel…”

Dah, m-am gandit de cateva ori la ceea ce a spus nenea ala, si apoi am continuat drumul printre tarabe.Exact ultima taraba a pietei iesea in evidenta:

“Caut vanzatoare sexi”

La asta nu m-am mai gandit si cand am vazut ca el zambea atat de frumos m-am intors lejer cu spatele.Ma intreb daca s-a oferit vreo gagicuta din şoubizul romînesc sa vanda cartofi si ceapa.Ar fi o reclama interesanta sub pretextul “imi ajut tara sa prospere” ( cu silicoane )

Intr-un magazin de pantofi din Focsani am eu acolo o “prietena” care mereu ma priveste suspect.La fel si eu.Ieri parea ca nu ma mai cunoaste, cred ca era de vina faptul ca trebuia sa ma spal pe cap, si nu m-a mai recunoscut dupa volum.

Am mai observat ieri, in ora de chimie, ca profesoara are niste picioare foarte frumoase.Cred ca dansa se bucura acum de primul compliment pe care l-am adus la aspectul unui profesor.Asta pentru ca eu nu comentez si stau in prima bancuta de la mijloc langa Mihai.

Cat o mai fi pana cand Focsani va deveni cel mai frumos oras de pe acest pamanat, ca vad ca au inceput sa se construiasca si sa se renoveze….Poate ca va fi ceva schimbat cand voi avea nepoti, nu?