…inca putin…

Ultimele urme de sarut al soarelui au disparut de pe pielea mea, supermarket-urile sunt pline de rechizite, prima frunza isi ia la revedere de la fostele prietene si zboara incet spre pamant…nu putem intoarce timpul. A venit toamna! Un anotimp melancolic, trist, primul semn ca iarna geroasa va veni si va ascunde sub nori razele soarelui…asta ar spune unii.

Pentru mine, toamna asta reprezinta un nou inceput. Un inceput departe de prieteni, de casa, de oras, dar mai imbucurator ca oricare altul. O prietena foarte buna langa mine, un apartament frumos mobilat doar pentru noi doua, un oras-statiune de vara, colegi noi, sistem de invatamant imbunatatit….si mai sunt doar 10 zile.

Initial totul parea o gluma. Profesoara de engleza la curs aducea un subiect neinteresant in discutie si toti faceam galagie. In prima ora nu eram pregatiti sa ascultam aberatii despre…erasmus. Aa…da..o bursa. A doua ora devenea mai interesanta discutia si aducand mai multe indicii pe la a traia intalnire profesoara deja ne cucerise pe mine si pe Alexandra.

Nimeni nu stia, era o joaca, o gluma, vorbeam in pauza cu profesoara. Apoi au urmat inscrierile. Ne-am facut dosar…parintii nostri nici nu stiau. Abia cand ne-am apucat sa invatam pentru examen treaba devenea un pic mai serioasa. Am cautat variante, am studiat pe internet si ghinion…nu ne placea nicio varianta.

Pentru domeniul nostru tarile erau Franta si Belgia. Niciuna nu ne atragea sub nici o forma, pana am vazut pe lista..Spania, orasul Almeria. Ne-am uitat pe net si ne-am indragostit la prima vedere. Dar era pentru alt domeniu. De aici a inceput stresul. Oare ne vor primi, oare nu?

Prima bucurie a venit odata cu aflarea rezultatelor de la examene. Am luat amandoua. Apoi urma ce era mai greu… sedinta…. Ne intalneam toti care au depus dosarul si au luat examenul si ne sortau in functie de medie. De la 10…. Primul…unde vrei? Al doilea..? Si tot asa.. Stresul era mare.

De la inceput ne-au spus ca nu ne lasa sa plecam. Noi nu renuntasem inca. Fetele care puteau sa ia in Spania fara probleme..au ales Franta. Practic ne schimbam bursele. A venit randul nostru. Ne-am certat, am sustinut ca avem materii comune, am facut tabele, echivalari…pana la urma…au zis…sa vedem daca pana la sfarsit nu vrea nimeni acolo.

Fulgere care lovesc de mai multe ori in acelasi loc

Admir alpinistii care se pot bucura la maximum atunci cand cuceresc un nou varf, ignorand gerul, oboseala, foamea, tristetea sau alte stari pe care un urcus greu ti le poate trezi. Ii apreciez pe toti minerii care pot avea sentimente de satifactie sau placere atunci cand decopera o noua cale subterana sau o mica piatra deja slefuita de natura pe care o vor pastra ca o amuleta.

Cu toate astea, starile lor sunt diferite. Unii au sentimente de libertate, se simt puternici, pot vedea toata lumea care se afla practic la picioarele lor. Ceilalti se simt nesemnificativi si mici, de multe ori neajutorati, dar totusi puternici. Ei au cucerit parti ale pamantului pe care nimeni altcineva nu le va mai putea vedea.

Dar cine ar putea uni aceste stari si totusi sa se simta multumit? Ar putea un alpinist sa sara cu parasuta de pe varful muntelui pana in inima pamantului? Ar putea un miner sa iasa din subteran si sa escalezede cele mai inalte varfuri?

Este imposibil nu? Nu chiar! Fara sa stiti, poate, multi dintre voi ati fost pe rand in locul minerului sau in locul alpinistului. Un exemplu concret. Adormi in bratele iubitului tau pe care pur si simplu il adori si in mintea ta iti imaginezi in momentele alea cum o sa va mutati impreuna, cum o sa va casatoriti.

Bratele lui in jurul tau te incalzesc pe interior, sarutul lui pe umarul tau iti intra in piele, mana lui in parul tau te face sa adormi visand ca esti cea mai iubita fiinta de pe pamant. Acum esti la fel ca un alptinist de 14 ani care a cucerit pentru prima oara Vf. Omu sau ca un copil care a intrat pentru prima oara in mina tatalui sau si este fascinat de fiecare pietricica pe care o gaseste acolo.

Dar apoi. Te trezesti. Nu mai e langa tine. Se aud voci. Nu le intelegi, iti este greu sa te desparti de visul tau superb. Doua picioare in usa te fac sa deschizi de tot “ochii aia mari si blanzi” de care vorbea el. Apoi auzi: “Da-mi hainele inapoi! Te urasc! Vreau sa ma bati sa ma duc la politie!”.

El inchide usa, o impinge, se cearta in timp ce tu stai in cealalta camera total ingrozita. Acum da! Esti un alpinist de 14 ani total infricosat de primul varf pe care a urcat si impins spre un abis caruia nu i se vede capatul. Acum da! Esti copilul unui miner care esti fortat sa lasi fascinatia ta pentru a urca singur un munte plin de bestii, unde nu esti in siguranta nicio clipa.

Nu stii unde sa te indrepti. Nicio cale nu pare usoara. Era mult mai simplu cand stateai. Cand nu trebuia sa te misti in nicio directie. Fiecare era fericit in mediul sau.

Daca v-a lovit vreodata un fulger, nu il incalziti, nu ii luati apararea, nu il fotografiati pentru a ramane amintire…fugiti! Fulgerul poate sa loveasca de mai multe ori in acelasi loc!