Da, stiti vorba aia? Pofta trece nemancand? Asa incepe sa imi treaca si mie toata starea “maronie” pe care am avut o mare parte a vacantei mele, de 3 luni jumate! 🙂 ) Mai am inca o luna jumate si m-am hotarat sa nu las timpul sa treaca pe langa mine fara a-i pune piedica. Stiu undeva pe cineva care face palnie din frunze pentru a aduna roua de dimineata din cauza lipsei de apa, stiu pe cineva care isi pune inele cat mai mari in buze, cu suferinte greu de inchipuit doar ca sa atraga un barbat, o cunostiinta trebuie sa isi imparta atentia sotului cu inca 5 sotii, altii de mai aproape locuiesc in camine culturale pentru ca apele le-au luat casele.

Si totusi traiesc, si totusi se agata de orice farama de speranta, pentru ca iubesc viata si nimic nu li se pare greu. Sunt oameni puternici, nu ca noi, nu ca mine, care ma plang din cauza unor mici intamplari din viata mea, care ar trebui sa ma bucure. Continuă lectura Let’s begin!

Să le vezi de la distanţă cum trec cu părul lor auriu (de cele mai multe ori) prin faţa geamului tău este una, dar să fii nevoit să trăieşti printre ele e alta. Să le observi de dimineaţă până seara, să asculţi tot ce vorbesc, să fii pur şi simplu absorbit de perfecţiunea şi profunzimea lor e deja prea mult.

Nu ştiţi despre cine vorbesc? Să vă explic. Fetele din lumea bună vor să fie mereu unice. Asta se ştie şi este dovedit ştiinţific. Însă, nu pot să fie unice prin afişarea unei colecţii de diplome, prin rezumarea ultimei cărti a lui Paolo Coelho sau prin câştigare premiului “Angajatul lunii” la locul de muncă (dacă există). Ele se iubesc la suprafaţă, dar trebuie să se atace pe la spate. Şi ce le doare cel mai tare? Atacul ..la braţ! Continuă lectura Vânătoarele de indicatoare maro…