Doza de romantism

Este timpul sa imi bata inima mai cu putere. M-am hotarat astazi ca voi stimula mai putin cortexul prefrontal si imi voi lasa emotiile sa fuga libere, fara sa se mai refugieze. De ce? Pentru ca in timpul crizelor ( economice, de nervi, emotionale etc.) este normal sa cautam tot mai multa armonie si relatii parteneriale. Zilnic apar tot felul de stiri sau situatii care ne ingrozesc, dar oare reusesc acestea sa ne influenteze atat de tare incat sa renuntam la dorinte si sentimente? Eu consider ca este invers.

La fel crede si americanca Helen Fisher, autoare de carti si antropolog la universitatea Rutgers din New Jersey, care considera ca exista o influenta a acestor crize asupra iubirii. Problemele financiare si teama de somaj duc la eliminarea dopaminei din creier – substanta legata de sentimentele de iubire si fericire. “Stresul poate avea ca efect o deschidere mai mare catre oameni si o apropiere intre acestia”, spune cercetatoarea. “Oamenii sunt mai receptivi la sentimentele romantice.”

Si ghiciti! Cifrele chiar ii dau dreptate. Site-urile on-line de specializare in relatii amoroase arata o crestere majora a numarului membrilor. Conform unui studiu Parship, 52% dintre persoanele singure vor sa investeasca mai mult timp si bani in cautarea unui partener. Ar trebui sa ne simtit norocosi cei care am trecut de pasul asta!

Back Home!

Valiza intr-o mana, un autobuz vechi si o dacie pe pista…m-am trezit. Erau semne clare ca am ajuns in Romania. Putin socata m-am uitat la Alexandra, ea la mine: “Teodoraaa…am ajuns??”. O doamna cel mai probabil de la tara intreaba: “Dar unde duce cursa asta?” Un tip mai arogant: “La Tecuci, doamna!”..”Aoleoo…dar eu nu merg acolo!” Si isi taraste gentuta de mana prin autobuz sa gaseasca iesirea. Acelasi barbat, putin socat, radea, dar nu prea mult, o linisteste pe batrana si ii spune ca ne duce pe toti la loc sigur. Autobuzul inchide usile cu un scartait specific si plecam.

Ma uitam, analizam tot, pe geam vedeam zapada pt prima oara atat de aproape anul asta si auzeam romana in jurul meu. Tipul inca radea cu sotia lui pe furis de batrana, unii erau muzicanti, pe care ii auzisem in aeroport in Malaga cu manelele in timp ce asteptam avionul 😐 , unii obositi, fete triste peste tot, o femeie injura la telefon ca nu ii mai trebuie tari straine, ca ramane aici cat mai poate asa cum e, altii se imbracau cu toate hainele pe care pana atunci ne tinusera in maini, atmosfera… Niste baieti mai dubiosi ne analizau pe mine si pe Alexandra, noi ne feream privirile, ei zambeau gretos.

Am asteptat bagajele si mergeam parca impinsa de cineva de la spate, fara sa ma gandesc prea mult la realitate. In mintea mea erau atat de multe imagini, sunete si cuvinte incat nu puteam sa inteleg aproape nimic ce se intampla cu mine. Mergeam, Alexandra in fata mea cara o valiza imensa si ma uitam doar la rotile alea mici care treceau peste fiecare imbinare si ajungeau si mai departe.

M-am trezit direct in bratele mamei mele. Cald si pufos cineva ma tinea in brate si nu mai aveam bagaje eram doar puiul mic caruia i-a fost dor de imbratisarea mamei. Pupici, imbratisari, tata si in sfarsit auzeam. Cum te simti? Dor, Fericire, Multumiri..cuvinte pe care le prindeam din zbor.

Pe autostrada incepeam sa simt. Nu eram trista ca am plecat. Era ceva mai presus de fericire pe care nu mi-l puteam explica. Sunt fericita! Sunt fericita pentru experientele pe care le-am avut, sunt fericita pentru dragostea pe care am reusit sa o simt, sunt fericita pentru familia mea, prietenii si nu in ultimul rand sunt fericita sa pot sa fiu eu.

Raman constanta…point for me!

Nu incetez sa ma uimesc. Acum o luna citeam o lista despre ce as vrea sa fac in anul 2010 si spre surprinderea mea majoritatea punctelor de pe lista au fost atinse. Astazi, am citit articolul specific perioadei in care ne aflam: ” Saptamana Dragostei”. As fi putut sa scriu altul in care sa prezint parerea mea despre sarbatoarea: Sf. Valentin. Dar stiti ce? Cred exact acelasi lucruri ca acum un an. Sa fie asta vreun semn ca nu evoluez? Sau e un semn ca la 20 de ani eram deja evoluata si acum doar ma “conserv”?

Daca ar fi totusi sa schimb ceva la articolul meu de anul trecut as spune cu ferminate ca nu sunt singura. Nici fizic, nici psihic. Da, stiu, sunt departe de toti prietenii, dar o am langa mine pe cea mai buna prietena, tot felul de oameni noi si mai mult am familia si toti prietenii care ma iubesc si se gandesc la mine, nu numai in ziua de 14 februarie, ci mereu.

Am observat ca articolul “Singura de Valentine’s Day” a fost accesat de multe ori in perioada asta. Nu ca m-ar deranja, dar as sfatui fetele (sper ca nu cauta pana si baietii) sa nu mai caute cuvintele astea pe google pentru ca nu se merita! Atatea despartiri, atatea tristeti, ganduri, amintiri, pentru ce? La sfarsitul zilei ne vom intreba tot cine suntem noi, cum suntem formati, cum am contribuit la modernizarea societatii, cum ne caracterizam ca personaje intr-un film in care regizorii suntem intotdeauna noi, nu omul de langa noi.

Acum e unul, maine va fi altul. Iubirea ne leaga, dar e strans legata si cu ura, frustrarea, neimlinirea. Oamenii se despart dupa 20 de ani de relatie si poate intr-o luna gasesc o persoana care ii face mai fericiti decat au fost vreodata in cei 20 de ani. Daca am reusit sa inteleg ceva in toti anii in care am intrat cu entuziasm si am iesit cu regret din relatii, este ca dragostea e relativa ( cu sensul de limitat, conditionat).

Ne indragostim, suntem fericiti si este putin timp devenim stresati si (poate) stresanti. Atunci ne hranim doar cu ideea unui viitor mai bun si cu amintirile in care eram atat de indragostiti incat nu ne recunosteam. Pana ne gasim dragostea adevarata, ceea ce, conform mitului androginului, se pare cam vom sti cu exactitate, propun sa nu ne mai gandim in zile precum Sf. Valentin ca suntem singuri sau ca dragostea nu ne este impartasita.

Mai bine ne-am cauta prietenii care poarta numele Sfantului (desi nu e o sarbatoare autentica) si i-am face fericiti cu o urare de bine.