Simt dorința să fabulez…

Să știi ce se întâmplă cu tine, să treci spre fericire, având ideea că oricum se ajunge acolo, să explici ceva despre tine. Ceva despre. Când dai de tine. Și dacă merge, e pentru că te-a cucerit formula. Îmi curge viața dacă găsesc formula.

Îl priveam. I-am spus ca forma vieții, pe care forma vieții lui o ia, îl sperie. Trebuie să tai cuvântul sperie, să scriu cuvântul înspăimântată. A fost atent cu această propoziție.

Studiază bijuteriile vechi ale familiei, lucruri care pe mine nu m-au interesat niciodată, ea le evaluează pe loc. Trebuie să apară cineva în familie care să activeze valorile rămase în unghiuri moarte din rațiuni sentimentale sau de evoluție a vieții sociale a membrilor săi.

N-am scris ce trebuia. Am scris că tinerii de pe șantier nu cunosc toți importanța viitorului obiectiv. Acești tineri minunați, care nu fac niciun efort când e vorba de investiții neobișnuite, părând a cultiva astfel plăcerea aventurii, nu sunt printre cei care sunt citați la inițiativele de rutină, care fac soliditatea și suplețea efortului colectiv.

N-ați înțeles, dar efortul de a mă face înțeleasă e mai mare decât de a scrie.

E interzis sa fii optimist!

Când întrebi pe cineva: Ce faci?, există doar trei variante de răspuns: Bine (cu un ton sec, banal), Rău (spus apăsat și cu nervi) și Mai bine lasă-mă în pace! De câte ori vi s-a întâmplat să vă răspundă cineva: Grozaaav! Nu mai pot de fericire. Mă bucur de fiecare moment al zilei mele perfecte și ma simt norocos că am o viață atât de frumoasă!?

Răspunsul acesta pare decupat dintr-un film romantic sau o comedie foarte bună. În realitate, nimeni nu pare să fie împlinit pe deplin. Cei care reușesc în afaceri au probleme în familie, cei care au o relație foarte bună cu partenerul au probleme financiare, tinerii care au o situație școlară excelentă nu au destui prieteni, oamenii înconjurați de prieteni se simt de cele mai multe ori singuri și neînțeleși. Oare nu putem să fim fericiți dacă nu ne împlinim toate lipsurile?

Eu mă trezesc dimineața cu o alarma care spune: Mă trezesc zâmbind în fiecare zi! (Laura Stoica – Mai frumoasă) și chiar dacă e 8 dimineața sau ora 12 (se întâmplă câteodată să am norocul să mă trezesc și la ora asta) încerc să îmi organizez ideile astfel încât să nu fie nimic deranjant pentru mine. Și da, eu chiar sunt fericită!

Totuși, urăsc oamenii care nu mă lasă să fiu așa. Sunt acei atotștiutori, acei dumnezei reîncarnați, care știu ei totul despre viață, despre tot felul de indivizi, analizează și pun sub semnul întrebării totul. Dacă spun că am făcut totul la un examen, replica lor este: Eii, n-ai de unde să știi ce notă o sa iei. Îți dai seama că mulți colegi au dat și bani, examenul ăsta nu se ia așa ușor!; tot ei sunt cei care o să spună atunci când abia ai cunoscut pe cineva și ai vrea să ai o relație: Ai grijăăă! Am mai cunoscut eu din astea/aștia ca ea/el! Nu crede nimic din ce îți spune! N-ai niciun viitor cu o persoană ca ea/el!

Dacă ai câștigat un interviu pentru un job, sigur șeful o să-ți facă avansuri, dacă o fată îl salută pe iubitul tău pe stradă, sigur e amanta lui, dacă o prietenă îți spune că astăzi nu vă puteți vedea pentru că îi este rău, sigur te minte, dacă ai cumpărat ceva ieftin la mâna a doua, sigur se va strica imediat, dacă un prieten a împrumutat bani de la tine și are telefonul închis o zi, sigur îți trage țeapă, dacă lași ceva în mașină, sigur ți-o vor sparge hoții, dacă ți-e rău, sigur ai nu ți-a priit ce ai mâncat la prânz. Nu vreți să ne mai lăsați?? Dacă avem nevoie de profeții, avem destule cărți pe care am putea să le studiem. Poate unii oameni chiar vor sa fie optimiști. Este o lege care interzice asta?

N-ai voie să ai încredere în oameni, pentru că te vor răni, nu ai voie să iubești, decât cu măsură, nu ai voie să îți arăți dragostea, nu ai voie să fii credincios, pentru că e absurd să crezi în ceva care îți spune să crezi și să nu cercetezi, nu ai voie să mănânci, să dormi, să mergi, să zâmbești. Iertați-mi impertinența, dar să respirăm avem voie?

Sau nu, nu avem voie, pentru că trăim într-un oraș care are un combinat siderurgic și aerul este foarte poluat. Cu cât respirăm mai mult cu atât crește riscul să ne îmbolnăvim și în cele din urmă vom dispărea. Și oricum nu am făcut nimic remarcabil, o să fim uitați de lume, doar pentru că am avut îndrăzneala să respirăm.

Prostii! Îmi place să am încredere în oameni și să fiu optimistă. Asta nu mi-a adus niciodată eșecul. Și acum, replica: Da, ești prea tânără, o să vezi tu mai târziu când o să dai de greutăți, cum o să fie. Vă anunț, cu regret poate pentru cei care vor rămâne surprinși, că trecerea timpului nu mă va face să mă schimb. Nu mă încadrez în profețiile astea moderne.

Visați, glumiți, iubiți, colorați-vă viața în cele mai năstrușnice culori, fugiți desculți prin viață chiar dacă asfaltul e prea fierbinte și iarba e plină de spini! Îmbrățișați-vă mai des, uitați de rigori atunci când simțiți nevoia să vă manifestați! Plânsul e bun doar când vine după o porție sănătoasă de râs! Și la final, nu uitați ca optimismul salvează vieți, pe când pesimismul nu face altceva decât să vă înrădăcineze prea mult în realitate, într-o lume care are nevoie acută de fantastic!