d. o. r.

Departe. Oriunde. Rar…

Totul începe cu un gând şi o melodie. Gândul e slab, melodiia îl accentuează. Gândul devine puternic, melodiia devine o obişnuinţă.

Îi este frică să recunoască, ambiţia şi orgoliul formează o barieră greu de trecut, un obstacol pe care niciodată nu s-a gândit să îl alunge din calea ei. Aude mereu: “Dacă asta este modalitatatea ta de a iubi, dacă aşa consideri tu că se spune “adio” , încă mai ai multe de învăţat.” Râsul ei colorat intervine mereu şi pare absentă la tot ceea ce i se arată, traduce, chiar desenează. “Nu” a devenit de mult cel mai bun prieten al ei. A auzit în visele ei gândurile reci ale celorlaţi strigând: “Aruncă-mi sentimentele în stradă, nu ezita. Sunt lipsit de frică acum. Te-am învins!” Doar că dimineaţa când se trezea, uita totul şi acelaşi zâmbet de copil apărea din nou pe faţa ei şi masca orice urmă de dor.

Dor. Sentimentul acesta a fost mereu străin ei. A încercat sa îl simtă cu adevarat, însă nu reuşise. Singurele momente în care identificase trăirile ei cu dorul erau dispariţia mărcii ei preferate de suc de pe piaţă şi terminarea liceului. În cea de-a doua întâmplare, sentimentul fiind simţit doar timp de 2 minute cât a durat momentul apluzelor pentru absolvenţi.

Dar, acum se schimbare. Avea putere. Doar că acum sensul cuvântului putere îşi schimbase semnificaţia…avea putere să spună că…îi este DOR.