Am crescut pe strada prelungirea Brailei a Galatiului, pe “Combinatului”, cum i se zicea odata, in fata bisericii Sfantul Lazar si pe malul baltii Catusa. Am crescut pe strada din capatul careia privirea patrundea pana departe, spre centrul orasului, unde hotelurile si bancile se ridica deodata, ca inaltate de niste brate uriase, mandre ca pot scalda in razele soarelui asemenea bijuterii.
Am mai apucat inca pe cei de urma “smecheri” imbracati todeauna in haina neagra, cu sepci intoarse, ratacind pe aleile de tei, cu ochii pierduti in urmarirea unui vis ce nu se poate indeplini. Imi aduc aminte cum ascultam cateodata certurile lor, ale caror zgomote razboinice faceau sa rasune caramizile ce ne inconjurau casa.
Toata lumea “buna” era asezata langa noi, “la deal”. Nu o data am ramas uimita, in scara, cand “regimentul de linie” pornea la parada, cu “burtosul-major” in frunte, unul cat un munte, purtand in cap o caciula de urs, haine numai aur si-n mana un “buzdugan” pe care il azvarlea in aer de se rotea de doua ori, apoi il prindea si-l tinea o clipa sus, pana ce clocotea glasul de tunet al intregei multimi. Din scara sau de la geam duceam mana la ochi, un fel de a-mi arata dispretul total.
Multe am vazut pe strada asta, in multe intamplari am fost si eu amestecata si multe lucruri de pe acea vreme sunt inchise in sufletul meu. De unele nu-mi aduc aminte, sunt ascunse bine si cine stie daca vreodata farmecul sau durerea lor vor rasari iarasi in mintea mea, cum rasar in unele nopti, urmele luminoase ale faramiturilor de stele. Cine stie…?
Dar unele dintre aceste intamplari mi-au ramas sapate in amintere cu o atat de mare putere, incat oricand le pot vedea, le pot povesti.
De multe ori m-am gandit la cea dintai durere ce-am simtit-o in inima mea de copil. O pot povesti cu intelegea mea de acum, cu ochii si inima mea de atunci, ca si cum as fi vazut-o acum o saptamana, aseara, azi…
Dar stai, chiar azi s-a intamplat!