Când o să crești mare..

O să ai voie să stai până târziu afară, o să ai voie să te uiți la filme după 12 noaptea, o să ai voie să participi la discuțiile adulților, o să înțelegi, o să poți, o să vrei, o să realizezi, o să îmi mulțumești, nu o să mai pui atâtea întrebări..

Și am crescut..

Acum ne cer ei sfaturi nouă. Noi, cei pe care i-au șters la fund nu cu prea mulți ani în urmă, noi cei care ne înnodam degetele când încercam să ne legăm șireturile, care plângeam de fiecare dată când mofturile nu ne erau împlinite și care făceam fețișoare de îngerași când făceam ceva rău.

Și unde am ajuns? Ne dăm rotunzi că știm să vorbim corect și îi corectăm, când de fapt abecedarul e ultima carte deschisă, râdem ironic când nu știu să folosească ultima generație de telefoane și când nu înțeleg toate funcțiile unui laptop nou, eventual cu un măr pe el.

Știm să programăm televizorul să se închidă și ciudat este că mai rar uităm să adormim fără muzică, decât fără să ne spunem rugăciunea. Ne este mai ușor să comunicăm prin sms-uri din confortul patului nostru, decât de pe un scaun la o cafenea, citim ziare, dar nici măcar nu știm unde este chioșcul din cartier, pentru că le citim pe net și de fapt, toată viața este pe net.

Și poate câștigăm și noi bani, dar nu îi ținem în mână. Apar doar sub formă de cifre pe ecranul unui dispozitiv, pentru că ne plac cardurile. Și nu mergem la doctori. Citim forum-uri și ne dăm singuri un diagnostic. Apoi ne comandăm medicamente online. Și suntem sănătoși. Suntem împotriva sistemului și semnăm tot felul de petiții, care nu se materializează niciodată în nimic. O dublă negație, care în cazul de față nu se anulează, ci întărește negația. De ce? Pentru că așa vreau eu! Pentru că este blogul meu, pentru că am tăiat din dex cuvântul jurnal și pentru că nu vreau să dezamăgesc generația.