Valiza intr-o mana, un autobuz vechi si o dacie pe pista…m-am trezit. Erau semne clare ca am ajuns in Romania. Putin socata m-am uitat la Alexandra, ea la mine: “Teodoraaa…am ajuns??”. O doamna cel mai probabil de la tara intreaba: “Dar unde duce cursa asta?” Un tip mai arogant: “La Tecuci, doamna!”..”Aoleoo…dar eu nu merg acolo!” Si isi taraste gentuta de mana prin autobuz sa gaseasca iesirea. Acelasi barbat, putin socat, radea, dar nu prea mult, o linisteste pe batrana si ii spune ca ne duce pe toti la loc sigur. Autobuzul inchide usile cu un scartait specific si plecam.

Ma uitam, analizam tot, pe geam vedeam zapada pt prima oara atat de aproape anul asta si auzeam romana in jurul meu. Tipul inca radea cu sotia lui pe furis de batrana, unii erau muzicanti, pe care ii auzisem in aeroport in Malaga cu manelele in timp ce asteptam avionul 😐 , unii obositi, fete triste peste tot, o femeie injura la telefon ca nu ii mai trebuie tari straine, ca ramane aici cat mai poate asa cum e, altii se imbracau cu toate hainele pe care pana atunci ne tinusera in maini, atmosfera… Niste baieti mai dubiosi ne analizau pe mine si pe Alexandra, noi ne feream privirile, ei zambeau gretos.

Am asteptat bagajele si mergeam parca impinsa de cineva de la spate, fara sa ma gandesc prea mult la realitate. In mintea mea erau atat de multe imagini, sunete si cuvinte incat nu puteam sa inteleg aproape nimic ce se intampla cu mine. Mergeam, Alexandra in fata mea cara o valiza imensa si ma uitam doar la rotile alea mici care treceau peste fiecare imbinare si ajungeau si mai departe.

M-am trezit direct in bratele mamei mele. Cald si pufos cineva ma tinea in brate si nu mai aveam bagaje eram doar puiul mic caruia i-a fost dor de imbratisarea mamei. Pupici, imbratisari, tata si in sfarsit auzeam. Cum te simti? Dor, Fericire, Multumiri..cuvinte pe care le prindeam din zbor.

Pe autostrada incepeam sa simt. Nu eram trista ca am plecat. Era ceva mai presus de fericire pe care nu mi-l puteam explica. Sunt fericita! Sunt fericita pentru experientele pe care le-am avut, sunt fericita pentru dragostea pe care am reusit sa o simt, sunt fericita pentru familia mea, prietenii si nu in ultimul rand sunt fericita sa pot sa fiu eu.