Si nu imi fac griji ca tipul va citi blogul meu pentru ca:
1. Este prea ocupat cu propria lui viata perfecta pentru a mai avea timp liber de “pierdut” pe bloguri.
2. Nu stie nimic despre mine, in afara faptul ca ma cheama Oana. Ce bine sa ai doua nume!
3. Nu sunt sigura ca stie sa citeasca! (nu recunoaste alte simboluri in afara de cifre si siglele masinilor)
(Inainte de a incepe…imi tremura degetul aratator de la mana stanga. Oare e un semn?)
Ne-am intalnit. Detalii de genul locatie, ora, zi, vreme sunt total inutile, asa ca o sa va scutesc din start. Prima replica in afara de cele penibile referitoare la intarzieri, locatie, vreme a fost: “Povesteste-mi despre tine, Oana. Cu ce te ocupi?”
I-am povestit in 10 minute cam tot ce aveam si ce trebuia sa zic, ca pentru prima intalnire. Ma asteptam sa urmeze un dialog placut intre noi, in care ne vom descoperi cunostiinte, interese, dorinte comune. Dar de ce imi era frica nu am scapat. Nici macar nu am incercat sa imi ascund oftatul. Intalnirea urma sa fie un dezastru, la care contribuia numarul agasant al cuplurilor care se simteau atat de bine din jurul nostru.
Mi-am dat seama imediat ca el nici macar nu ascultase ce ii povestisem eu. A adresat o intebare aparent politicoasa doar pentru a putea incepe un monolog despre el si despre cat de grozav este.
“Eu lucrez la bla bla bla…o caruta de bani..eu, eu eu insumi, sa fii cunoscut, respectat, bla bla, muncesti mult, bla, petreci mult, eu, al meu, imi apartine, apartamentul meu scmp, masina mea scumpa, vacantele mele scumpe, schiurile mele scumpe, casa de vacanta, munte, mare, prieteni, bani, distractie, eu, eu EUU..”
Mi-am dat seama ca puteam foarte bine sa ii spun ca sunt ingrijitoare de hamsteri albi, profesoara de canto clasic, inventatoarea ghilimelelor sau orice alta prostie, ca el doar astepta ca eu sa termin. Probabil isi imagina ca seara se va termina plimbandu-ne cu masina lui scumpa pana la apartamentul lui scump si maine dimineata nu va trebui sa isi aminteasca decat numele meu. Nu e ca si cum l-ar fi intrebat vreodata vreo tipa daca isi aminteste numele profesorului ei preferat de la facultate, nu va sti nici daca e sau nu la facultate, nici macar varsta ei, poate il va interesa doar daca e trecuta de 18 sau nu.
Chiar aveam o problema, vroiam sa vorbesc cu cineva, un om matur care ar stie sa dea un sfat bun de urmat unei copile (uneori naiva, vorbeste lumea). Totul s-a sfarsit inainte de a incepe si e cel mai bine. In plus, nu a durat decat o alta zi pentru el sa gaseasca alta si sa il vad in masina lui scumpa cu o tipa bruneta. Poate si-a dat seama ca blondele nu sunt chiar atat de proaste cum scrie in “tipar”. Oricum a uitat numele meu si mi-as dori sa am o memorie atat de scurta incat sa uit si eu de existenta lui si a altor baieti de acelasi gen.