Da, pot să ţip cât mă ţin plămânii că nu înţeleg femeile. Nici măcar pe fetele de 10 ani din faţa blocului, nici pe bătrânele de 80 de ani, nici reprezentantele sexului feminin de aceeaşi vârstă cu mine, nici pe cele mature, nici pe inocente, nici măcar pe cele mai puţin inteligente.
Mi-am adus aminte de un banc, care este probabil cunoscut de majoritatea, dar pe lângă umor mi se pare că are o mare parte de adevăr.
Un bărbat îl prinde pe peştişorul de aur şi cum bine ştiţi trebuia să îi îndeplinească o dorinţă. Bărbatul îi spune că vrea un pod cu multe benzi între America şi Europa. Peştişorul îi spune că aşa ceva este imposibil, să se mai gândească la ceva că asta chiar e peste puterile lui. Atunci bărbatul îi spune că îşi doreşte să înţeleagă femeile. Răspunsul peştişorul este: Câte benzi vroiai să aibă podul ăla?
De ce nu înţelege nimeni că o femeie nu poţi să o înţelegi? La bărbaţi e mai simplu, ei sunt mai practici, mai lipsiţi de complexitate. Dacă ne gândim la începutul unei relaţii, bărbatul iese în oraş cu gândul că în seara asta “agaţă” el ceva, în schimb ce fata aşteaptă marea iubire şi niciodată nu o să o auzi: “Fată, în seara asta, gata mă îndrăgostesc!” Ei bine, nici baieţii nu o să spună asta, dar o să înlocuiască termenul “îndrăgosti” cu altul, mai lipsit de romantism, să zic.
La voi e foarte simplu. Îmi place maşina asta, câţi cai are, bun o iau. Noi şi când mergem să ne cumpărăm dischete demachiante analizăm 5-6 modele pentru orice eventualitate. Cu mai mult sintetic, cu mai mult bumbac, cu suprafaţă dreaptă, cu suprafaţă pufoasă.
Chiar dacă vorbesc la persoana I plural, recunosc sincer că nici pe mine nu mă cunosc. Ceea ce, ştiu, este foarte grav. Sau poate în subconştientul meu ştiu de ce sunt în stare, dar nu încetez să mă uimesc în multe privinţe. De exemplu, întotdeauna am crezut că urasc câinii pentru că mi-au omorât pisica pe care o aveam de 7 ani. Dar după cativa ani, am realizat că mă înduioşează mult mai mult o privire caldă a unui caţel, decât cea a unei feline.
La fel mi s-a întâmplat şi cu băieţii. Mi-am dorit întotdeauna tipul de băiat cult, îmbrăcat mereu la patru ace, respectuos cu familia mea, care nu înjură, nu scuipă, citeşte Schopenhauer şi mai are şi accentul ăla sexy de englez. Eram sub influienţa filmului şi cărtii “Mândrie şi Prejudecată”. Totuşi, am descoperit că prima mea iubire a fost un sportiv, pentru care scoala nu era atât de importantă, îmbrăcat mereu în trening, care înjura, scuipa şi asculta hip-hop. Dar, m-am despărţit de el. Să înţeleg că de fapt în mintea mea ştiam mai bine ce tip vroiam, dar câteodată ma ghidam şi după instincte?
Este imposibil să cunoşti o femeie din moment ce nici ea nu este sigură de personalitatea ei. Am prietene pe care le ştiu de când m-am nascut şi pot spune, cu mâna pe inima, că nu le cunosc. Şi apropo, minţim mult mai mult decăt băieţii. Chiar dacă minţim pentru a ascunde ceva, pentru a nu răni prin adevăr sau pur şi simplu omitem să spunem ceva cert, toate facem asta. Bărbaţii mint că ne înşeală, cam trist dacă vreţi părerea mea. Fetele macăr trăiesc cu sentimentul de vinovaţie şi la un moment dat spun adevărul, în schimb ce bărbaţii pot înşela şi 15 ani (ştiu caz concret).
Apropo, sunt f oarte curioasă, cunoaşteti femei care sunt căsătorite de mult timp cu bărbaţi de vârsta lor şi îi înşeală cu tinerei? Şi nu înşelat în sensul petrecerii o noapte nebună, ci înşelat de tipul second relationship? Sunt mai puţine oricum, cred eu, în comparaţie cu bărbaţii din aceeaşi categorie (căsătoriţi cu femei de aceeaşi vârstă cu ei).
Dar, revin la subiect. Cum să înţelegi o fiinţă care se schimbă la fel de repede cum schimb eu programul când dau de OTV ( ce comparaţie am facut:)), cum ziceam: nu încetez să mă uimesc)?? Păi, să ne gândim, câte fete nu erau îndrăgostite de Leonardo di Carpio, când a aparut Titanic? Acum mai reprezintă tipul o atracţie? Prea puţin. Câte fete nu întorceau capul după băieţi care aveau bretonul acela rebel, oxigenat sau cărare pe mijloc? Eu aveam vreo 10 ani, dar tot mă uitam, să le fac cunoştiinţă cu sora mea:D. Acum dacă vine unul astfel coafat să te invite la un suc, pe ce parte ii înfigi vârful pantofului? Bine, că aici e vorba de trecerea timpului şi schimbarea mentalităţii tuturor, nu doar a femeilor.
Dar, cum îşi schimbă preferinţele vestimentare de la o Fashion Week la alta? Acum un an toată lumea feminină adopta look-ul cu bluză lungă şi colanţi. Acum e demodat să te îmbraci aşa, lipsit de imaginaţie. La fel e şi cu părul, într-o perioadă se poartă scurt (Să o imităm pe Rihanna), într-o perioadă cât mai lung (toată lumea îşi pune extensii). Cu unghiile la fel, când s-a descoprit că se poate folosi gel pentru unghii, cu cât le aveai mai lungi cu atât erai mai apreciată de celelalte exponate feminine. Acum, până şi bărbaţii le cam evita pe cele care folosesc această practica, ei care de obicei nu observă astfel de detalii.
Toate acesta, deşi se întamplă în exterior, îşi pun amprenta şi în interiorul fiecărei femei. La toate schimbările vieţii cotidiene, se adaugă şi experienţa de viaţa a fiecăreia, mediul în care trăieşte, libertatea pe care a avut-o în viaţă (după ce scapă de privirile protectoare ale părinţilor, apar cele ale bărbatului, care sunt mereu mai dure), cunoştiinţele, starea materială, servici, educaţie etc. Aş putea să continui cu încă 10 pagini.
Ar trebui să ştiţi că este foarte greu să găsiţi două femei identice, chiar şi în cazul gemenelor este o diferenţă de personalitate. Urăsc şi devin foarte irascibilă când aud expresii precum: “aşa sunt femeile”, “toate sunteţi la fel”, ” nu mai vreau femei, că ele ma fac să sufăr”. Păi, credeţi că o fată din Bujumbura, capitală ţării Burundi poate fi pusă sub aceeaşi etichetă împreună cu o fată din Hobart, capitala statului Tazmania, cu o fată din New York şi cu o fată din satul Tătarca, judeţul Galaţi?
Dacă răspunsul vostru la întrebarea asta este un DA categoric, atunci înseamnă că întradevar toate femeile sunt la fel şi puteţi să îmi spuneţi si mie ce personalitate am , pentru ca încă sunt ABSOLUT CONFUZĂ!