A murit una dintre cele mai dragi fiinte mie, cea care ma facea sa zambesc oricat de nervoasa as fi fost, cea care a fost langa mine doi ani de zile si se multumea doar cu o mangaiere din cand in cand, cea care ma proteja indiferent daca eram sau nu in pericol, cea care era fericita cand auzea ca se deschide usa apartamentului meu. Nu mai este.

Si totul este din vina mea. Pentru tot ce a facut pentru mine, eu trebuia sa am grija de ea, doar atat. Si nu am avut. Am invatat-o sa vina dupa mine oriunde ma duceam, dar de ce? Era in siguranta daca o lasam la locul ei.

Am vazut moartea ei, impactul si nu am putut sa fac nimic. Era departe de mine, am strigat-o si venea vesela spre mine, cand un maxi-taxi a trecut peste ea, fara macar sa incetineasca. Am tipat, nu puteam sa ma mai misc, m-am prabusit jos, am vazut-o ca a miscat capul. Vroiam sa ma duc sa o iau din strada, cand o alta masina a trecut a doua oara peste ea, sub privirile mele. Nici nu stiu daca puteti sa intelegi durerea unui om cand trece prin asa ceva.

Am simtit ca mor odata cu ea. Nu imi imaginam de ce? De ce am luat-o cu mine? De ce au venit si alti caini si au alergat spre strada? De ce am strigat-o cand putea sa stea acolo si poate venea cand simtea ea ca e in siguranta? De ce raspunsul la toate intrebarile astea ma includ pe mine? Pe mine, care eram suportul ei, eram casa ei si ar fi trebuit sa o protejez.

Ies din casa fara sa mai zambesc, cand ma intorc nu ma mai asteapta nimeni dand din coada fericita, mancarea pe care i-o cumparasem mi se pare inutila. Cineva imi spunea ca pot sa “adopt” alt caine pe care sa il iubesc la fel. Dar cat de usor poti vorbi despre un suflet ca si cum nu ar fi decat un accesoriu? Eu cu ea aveam “o relatie”. Ma lingea de fiecare data cand ma vedea, nu ma speriam nici cand imi atingea fata cu limba, pentru ca o iubeam si eram sigura ca si ea pe mine.

Acum am lasat-o sa moara, fara sa fac nimic. O sa am toata viata in minte imaginea cand se rostogolea printre rotile masinii, nu poate umple nimeni golul lasat de ea. Era mica si frumoasa. Cel mai frumos caine pe care l-am vazut , tinand cont ca nu era de rasa.

Imi pare rau Daisy! Sper sa iti fie mai bine sus si cei de acolo sa aiba mai multa grija de tine decat am avut eu.