Mergem pe stradă, când aud: “Hey, faţă de peşte!” 🙂 )Glumeam!

Revenind, mergeam pe stradă. Ora 2 după amiaza. Soarele mă urmărea mai ceva ca un câine flămând măcelarul. Nu pot să spun că era chiar o plăcere, dar mă simţeam bine, pentru că, deşi aveam treabă, era un moment al meu cu mine. Cu toţii mai avem nevoie de astfel de momente. Când nu vrei pe nimeni lângă tine să îţi spună greutăţile lui (tu, în mod normal, avându-le pe ale tale), când nu vrei să auzi de la prietene ce modificări fizice şi-au mai facut, să nu auzi certuri cu prietenii, să nu ţi se ceară sfaturi. Doar tu cu tine. Ei, eu ignoram soarele şi când puteam îl fentam printre copaci şi clădiri, încercând în acelaşi timp să ajung la locul “cu treabă”, având o stare de spirit surprinzator de bună.

Cum toate lucrurile bune nu ţin mult, a trebuit să ajung în locul respectiv şi cum la finish era o funcţionară, bineînţeles că a trebuit să stau la coadă. În faţa mea, o tânără de 20 de ani (o tânără mai mare decât mine:D) vorbea la telefon cu “greieraşul”. N-am înţeles niciodată nici treaba asta. De ce simţim nevoia să asociem persoanele iubite cu animale. Dacă stau să mă gândesc, greierele ăsta, arată chiar urat. Iepuraşii, puii (de găină) sunt mici pufoşi, na, merge când te alinţi, dar greiere??

Mie mi se pare chiar urâţel aşa. Nu ştiu alţii ce gusturi au. Dar eu nu i-aş spune persoanei pe care o iubesc: “Haa, ce faţa de greiere ai!!”. Dar, să continui. Timp de 20 de minute, şi nu exagerez, cât am stat la coada cu domnişoara în faţa mea, am auzit numai diminutive, iubiri, doruri, alintături, dulcegarii, într-un cuvânt, “penalitaţi”. Când am ieşit de acolo, aveam alergie la vată de zahăr.

El spunea probabil: “Furnicuţa mea, te ador să moară mama!”, ea: “Nu greieraşul meu mic şi scump pe care il iubesc eu mult, eu te ador mai mult decât ştiu deja că o faci tu. Dar tu mă iubeşti?” El: “Păi, nu ştii asta, mai mult decât tine, tu degeaba spui că mă iubeşti, că de fapt ştiu că eu te iubesc mai mult.” Ea: “Nu greiereee, mă enervezi, eu mai mult. Şi mie imi este şi dor de tine mai mult decăt îţi este ţie.” El: “Ei îţi este, mie îmi este mai muult.” Aşa au ţinut-o 20 de minute!!

AAAA!!! Îmi venea să uit că unei fete nu îi stă bine să scuipe, să dea picioare în fund şi să tragă de păr. Nu e vorba că am ceva cu oamenii care se iubesc, dar ar trebui să ştie că discuţiile de genul ăsta sunt mai normale în mediul intim.

Am observat că oamenilor nu le mai pasă de cei din jurul lor. Oare pe cine interesează ce părere şi-a făcut chelnerul de la restaurant despre el? Am vazut şi cred că nu sunt singura, comentarii, replici, statusuri, mass-uri etc. de genul: “Nu-mi pasă ce spune lumea!”, “Mă vorbeşte lumea, dar nu bag în seama gura satului!” sau eu ştiu ce alte minunăţii de genul ăsta. Întradevăr, sunt de acord că nu trebuie să asculţi ce cuvinte (fără rost, de cele mai multe ori) se spun despre tine, dar dacă cu toţii am fi mai discreţi, cu mai mult bun simţ şi nu am mai vorbi despre alţii, atunci nici nu ar mai exista expresii: “gura lumii”. Să stii să te comporţi bine, astfel încât să nu deranjezi oamenii din jurul tău, să fii discret nu înseamnă că eşti o marionetă ghidată de spaima de a nu fi “bârfit”.

Ceea ce m-a bucurat pe mine, este că am învăţat să îmi temperez comportamentul, şi deşi persoana mă deranja fonic am reuşit să nu îi trimit priviri critice, să nu îi fac semne obscene, să nu mă prefac că tuşesc, să nu fac nimic. Nici un zâmbet nu am schiţat. Tot ce simţeam era doar în mintea mea. Şi m-am gândit cum se simt ceilalaţi oameni când eu vorbesc la telefon în zone mai puţin obişnuite. Şi am învăţat din greşeala ei. Ea probabil ca nici nu şi-a dat seama de “gafa” pe care o făcea, important era doar să caştige în faţa prietenului, arătându-i că ea ştie mai multe grade de comparaţie.

Dar eu am câştigat ceva. Am înţeles că nimeni nu agreează ursuzii şi că optimismul şi surâsurile sunt molipsitoare doar atunci când mediul este unul potrivit.

Acum 2 ani nu aş fi avut nicio jenă şi aş fi batut-o pe individă pe umăr să îi adresez indignată cuvinte nu tocmai de dragoste. E frumos când observi singur că înveţi să creşti frumos.