Sunt unele momente in viata cand ne dorim atat de mult ceva incat mai importanta este asteptarea decat indeplinirea acelui ceva.Poate noi traim numai din dorinte, caci mereu apar altele…altele si iar altele. Desi ne nastem cu diferite stari financiare ideea de progres avanseaza mult in mintea fiecaruia.Fie ca este un progres spiritual sau financiar..ori mai stiu eu de care.
Din categoria progres spiritual ma regasesc si eu in acest moment, cand ma obisnuiesc cu o noua “eu”.Sigur toti trecem prin schimbari pe care le numim “crize ale varstei” indiferent de care ar fi acestea, doar ca noi uitam un singurul fapt si anume : orice eveniment, fericit sau trist, ne influenteaza starile si comportamentul.
Astfel mergem luni pe bulevadrul x si uitandu-ne la cer spunem ” Mda…nimic nou nici azi, e la fel ca in toate zilele”.Iar marti pe acelasi drum cerul este “frumos ca niciodata”.Oare de cate ori nu m-am grabit sa spun mai intai ca nu e nimic impresionant ca apoi sa ma las coplesita de linistea mea sufleteasca care se regaseste in natura?! De cate ori nu m-am certat pe mine cand era vina altora?
Si nu, nu sunt nebuni cei care traiesc din sperante si lupta pentru ele.Nimeni nu ar trebui sa-i judece pe care care trag cu toata forta de ei doar pentru a li se implini “capriciile”.
Cred ca cel mai important sfat pe care il poate primi cineva este sa nu se dea batut pentru ca nimic nu se compara cu satisfactia rezultatelor din urma “bataliei”.Si de ce aberez astfel?Pentru ca eu am incredere in mine ca vara asta va fi cea mai frumoasa vara din intreaga mea supravietuire pe pamant.
Nu este un moment de plans sau de oftat ci este unul cat se poate de realist si optimist.
Cine ar vrea ca la 60 de ani cand va avea riduri, vergeturi, par alb, nu va mai vedea clar si va folosi ochelari cu dioctrii imense, nu va mai auzi clar si va spune “CE AI ZIS?!” si nu se va mai putea misca pt ca il dor picioarele, sa stea sa regrete ca nu a facut ceea ce era de facut la o anumita varsta?Eu sigur nu voi vrea sa ma intreb “cum ar fi fost daca…” asa ca mai viata e frumoasa pana nu ma apuca depresiile de toamna, iarna, primavara, vara de la varsta de 44 ani jumatate….
Asa ca oameni, tineri, copilasi, fiecare unde doreste sa se incadreze, incercati sa va imaginati ca le spuneti nepotilor: “Ghorghita a lu’ mamuca ce scrie aici pe prescriptia asta medicala ca nu mai vad deloc”.Nu o sa vreti sa fiti din nou ca acum, cand inca puteti sa sarinti intr-un picior si manca ciocolata pentru ca nu aveti probleme medicale?!
Crizele si depresiile atunci ar trebui sa apara, nu la 12-13 ani cand viata are mii de drumuri de parcurs…
Speranta ultima moare…fie ca recunosti sau nu!