Aceasta mica poveste pe care o voi scrie aici , nu este inventata dar nici reala . Are farmecul ei neimpartasit inca tuturor…Caci stiti voi , cand toti stiu ce stii si tu , misterul nu te mai incalzeste.

“Intrun loc indepartat , unde soarele nu aflase de luna , iar luna nu stia de oameni , cresteau doi copii .O fata si un baietel.Ea , cu un an mai mica decat el , vedea si putea mereu sa se intoarca in timp .El insa, prevestea viitorul .

Cei doi nu aveau parinti , erau singuri pe pamant.Poate ca au fost primii oameni , dar asta nimeni nu va sti.Intro zi fata disparu fara ca baiatul sa stie .El o cauta mult timp …pana ce batranetea il istovi.

-Poate ca acum va intrebati de ce el nu se uita in timp sa vada daca o va gasi , nu?

Nu avea nicio putere fara cea care ar fi trebuit sa-i spuna ce a fost in trecut…”

Ce ar trebui sa insemne povestioara?!

– Viata noastra se leaga de trecut , iar viitorul moare cand ne pierdem de ceea ce am fost.Cea mai mare greseala a omului este uitarea.Si asta nu inseamna ca uiti mancarea pe foc ci reprezinta intreruperea existentei prin negarea trecutului.