Am avut foarte puțini profesori buni în viața mea de elev/student. Pot să-i număr pe degetele de la o mână și tot mi-ar mai rămâne degete… Din fericire, profesorul de limba și literatura română din liceu a fost unul exemplar. M-a învățat să citesc în adevăratul sens al cuvântului: să înțeleg și să simt ce citesc. Așa m-am îndrăgostit de Nichita, Blaga și Eminescu și de-atunci așa am rămas.
Blaga e unul dintre puținii oameni pe care mi-aș fi dorit să-i cunosc. Doamne ce mult mi-aș fi dorit să-l cunosc și să stau să-l ascult cu zilele, numai să fi fost dispus să vorbească atât! El spunea că lacul oglindește stelele pentru că vrea să fie cer și că cei mai mulți oameni își sunt atât de străini, încât ar trebui să vorbească la persoana a treia despre ei înșiși, cam așa cum vorbesc copiii.
Nu știu dacă voi mai aveți timp/dispoziție pentru citit, dar pe Blaga să nu-l ratați. Nici pe Nichita, nici pe Eminescu. Dacă nu aveți timp, faceți-vă! Viețile și scrierile oamenilor ăstora au o aură aparte.
Azi a fost o zi grea, am ajuns acasă obosită rău. Mi-am adus aminte că, într-adevăr, e greu să ai un trup de lut. Dați-mi un trup, voi munților. Mai am atâtea lucruri de făcut…