Am ce povesti

M-am înşelat, am ce povesti. În fiecare zi am ce povesti, de puturoasă n-o fac însă.

Azi spre exemplu vă pot povesti cum la metrou am întâlnit una bucata ţăranul urbanizat. A venit metroul, când să urce ţăranul şi-a dat ultimele picături din doza de Cola pe gât după care şi-a pus doza pe peron, nu a aruncat-o pe şine, nici n-a trântit-o la nimereală pe jos ci efectiv s-a aplecat şi a poziţionat-o cu grijă pe peron, ca şi cum ar fi urmat servitorul lui să vină şi să o ridice de acolo, după care se urcă fără grijă în metrou.

Din urmă-i strigă cineva “Huo, ţăraneeee!”. Nici o reacţie, el era fericit că nu mai avea doza atârnată de mână creându-i stare de disconfort.

Vă spun de ce nu s-ar fi întâmplat asta niciodată în Germania: acolo pentru fiecare doză de 0,33, pentru fiecare sticlă de 0,5, 1, 2 litrii şi pentru fiecare cutie de suc primeşti între 0,25 şi 0,50 cenţi dacă returnezi la recliclare. Dacă aş fi fost deşteaptă aş fi ridicat doza ţăranului şi aş fi luat-o cu mine în Germania să iau bani pe ea, iară la câţi ţărani sunt în ţara asta dragă tuturor, din dozele colectate într-o săptămână făceam avere (aviz celor ce vor să se îmbogăţească ultra rapid, ultra uşor şi nu ştiu cum).