Mai multe persoane (printre care si sora mea, haha) imi spun ca sunt o pesimista de fapt. Ca sunt ca Mircea Badea caruia nu ii convine nimic si ca am devenit o pretentioasa. De ce? Pentru ca nu imi plac sarbatorile, nu imi place muzica asta “noul trend” care obsedeaza pe toata lumea, nu imi plac petrecerile banale, grotesti in care toata lumea se imbata, dar nici cele prea fitoase.
Nu imi plac cluburile studentesti pentru ca sunt pline de marlani, dar nici cluburi precum “divinitatea nr 1″ din Galati; la fel si cu oamenii, nici asa, nici asa. Prietenii mei spun ca e bine sa fiu selectiva, dar ca de fapt exagerez; ca de fapt cand eram mai mica eram mai sociabila si ca acum greu imi intra cineva in “zona prieteniei”.
Stiti ceva? Nu aveti dreptate! Ha, ce bine ma simt! 😀 Eu ma bucur de multe in viata si sunt optimista, imi plac multe si ma fac sa zambesc o multitudine de intamplari si lucruri. De fapt, sunt atat de optimista si fericita incat parca am in fiecare zi in geanta un rasarit de soare la care ma uit mereu cand exista posibilitatea sa ma intristez.
De fapt, toti oamenii ar putea sa fie optimisti, daca si-ar dori asta. Nu conteaza cat de multi bani ai, ce masina conduci sau pe cine ai la brat, motive de bucurie sunt multiple. Eu n-am nici bani, nici masina si sunt si singura si totusi gasesc motive sa zambesc zilnic. Faptul ca (recunosc) m-am transformat putin si am devenit mai stricta in ceea ce priveste viata mea se datoreaza tot faptului ca incerc mereu sa fiu fericita. De ce sa suport ceva care nu imi face placere, cand de fapt am o alternativa? Mereu exista o alternativa pentru a fi intr-adevar fericit. Trebuie doar sa crezi si sa vrei.
De ce viata e frumoasa? Pentru ca e singura pe care o avem.