Adelina Croitoru

Nu glumesc…chiar astept sesiunea. Vreau sa intru cu o alta atitudine pe usa ingusta a Universitatii. Vreau sa fiu sigura pe mine si sa ma confrut pentru prima data cu problemele existente in facultate. Pana acum totul a fost o joaca. Jurnalismul este usor, pot spune altii, insa trebuie sa te daruiesti cu adevarat pentru a reusi. Nimic nu este greu si la fel nimic nu este usor. Totul depinde de puterea de asimilare si de daruinta fiecaruia.

Sunt nerabdatoare sa fiu in adevaratul sens al cuvantului…STUDENTA. Nu fugiti de responsabilitati si totodata sa nu va creati conceptii gresite potrivit carora in timpul facultatii trebuie doar sa te distrezi. Cu motivatia ca…esti tanar. Am cunoscut destule persoane care s-au distrat in primul an de facultate, in al doilea an, unii chiar si in al treilea, insa in al patrulea deveneau “seriosi”. Totusi, valorile in astfel de cazuri scad. Daca inainte te gandesti ca este buna o nota de 8-9 ajungi sa crezi ca 5-ul este singurul lucru pentru care merita sa lupti.

Asadar, succes tuturor in sesiune si sa stiti ca nimeni nu va considera mai “tari” daca va distrati, beti, fumati si nimeni nu are dreptul sa va judece daca va doriti mai mult de la viata si refuzati sa fiti teribilisti.

Dacă ar fi să debutez cu un adevăr, aş reaminti că nicidecum nu ne alegem piesele vestimentare de dragul bărbaţilor care ne înconjoară (deşi uni ar jura contrariul), ci de dragul propriei imagini oglindite şi mai ales pentru a trece cu bine examenul de scanare la care eventual ne-ar supune o rivala într-ale aspectului. Nici măcar nu trebuie să gândim prea profund pentru a admite că ne măguleşte mai degrabă invidia frumoaselor din jur decât potopul unor complimente masculine.

Ce bărbat poate aprecia rafinamentul pantofilor noştri din ultima colecţie? Nici măcar cei mai practici dintre ei nu ştiu importanţa aparte a unei poşete şi n-avem certitudinea că recunosc designerul aşa cum ar face-o amicele noastre la o cafea. Ce ştiu jumătăţile noastre (ne)oficiale despre culorile celor mai recente tendinţe? Şi mai ales, înţeleg ei zbuciumul asortării curelei la piatra inelului?

E minunat sentimentul că femeile se străduiesc să fie frumoase şi elegante pentru femei! Măcar suntem vulnerabile între noi. A, dar mai sunt nişte intruşi care ne manipuleaza emoţiile şi ne dicteaza în mod subtil comportamentul în materie de stil şi vestimentaţie: designerii. Ei ne transformă în sclave ale adoraţiei pentru frumos, pentru modern, pentru lux. Continuă lectura It’s hard to be a woman!

N-am citit nimic de ea. Dar am incercat si am incercat si am incercat și de fiecare dată ceva a intervenit și nu am reușit.

Prin a 10-a o colegă de clasă era obsedată cu una din cartile scrise de ea: 10 negri mititei. Vorbea fără pauză despre cartea aia, așa că pe mulți ne-a marcat la vremea respectivă. Și foarte puțin mai târziu mi-am dorit și eu s-o citesc. Am incercat la trei biblioteci, la doua era deja imprumutata si la a 3-a nu o aveau. Eșec. Mi-am spus De-atunci am dat numele ei uitarii si uitat a ramas pana acum vreo 6 luni cand, cotrobaind printr-un targ de carti mi-a sarit in ochi un nenea care vindea o colectie de carti scrise de Agatha Christie pentru 1 Euro. Erau trase in germana iar printre ele nu se numarau “10 negri mitititei”. Nu stiu de ce anume dar nici de data asta n-am reusit sa citesc ceva scris de ea. Poate a germana meu era prea varza sau Agatha Christie pe nemțește pur si simplu nu suna bine. După vreo 10 pagini citite din fiecare carte am abandonat întreaga colecție.

Cand am auzit ca Octavian face curățenia de primăvară și dă autobiografia ei mi-am am amintit de nenumăratele mele eșecuri și mi-am zis: ăsta e momentul. Acum o s-o cunosc pe tipa asta și pe cărțile ei.

Ăsta ar fi marele motiv pentru care sper ca Octavian să-mi înainteze cărțulia. Al doilea ar fi obsesia mea generală pentru biografii și autobiografii.

Nu stiu cand o sa incetez să mă mai gândesc la asta.

Am făcut în septembrie 5 ore jumate cu trenul de la Bucureşti la Braşov. Tot în septembrie am aflat că avionul din Finlanda face până în Delhi vreo 6 ore. Aşa că ce-mi sunt 5 ore jumate până la Braşov, ce-mi sunt 6 până-n India?

Tot vă aud:
– Dar vai, India! E aşa departe. E aşa diferit de România. Mi-ar fi frică pe-acolo.

Şi ştii ceva, mie nu mi-ar fi frică. În schimb, mie mi-e frică să umblu noaptea prin Bucureşti. Nu există, să fie trecut de 10 seara şi să asculţi muzică la căşti. Dacă faci un drum de la Universitate la Piaţa Iancului, cu iPod-ul în buzunar, nu exista să nu ţi-l ciordească vreunul. În schimb ai tot tacâmul de oameni “amabili şi sociabili” ce îţi vin cu tot felul de oferte interesante: “Ce faci păpuşa. Hai la mine-n BMW, să ţi-o bag pe gât.”

De stat cu laptopul într-un local sau în autobuz, nici nu poate fi vorba. E de la sine înţeles că numai un cretin şi-ar scoate “bijuteria” în văzurile lumii. De fapt, sunteţi aşa de bine adaptaţi la “siguranţa” din Bucureşti, încât şi voi vă miraţi, când îl vedeţi pe unul cu laptopul pe stradă. Sau când o tipă îşi leagă bicicleta în faţă magazinului Unirea: “Tipa aia e nebună de-şi lasă bicicleta aici??”

Aşa că, ce mi-e India şi ce mi-e România?
– Vai! Dar India! Cu siguranţă e un loc periculos.

Nu trebuie decât să mă gândesc la săptămâna trecută, cum m-a alergat haita aia de vreo 10 câini pe Calea Călăraşilor şi îmi amintesc instant, cât de sigură e România. Şi vă îndoctrinaţi unii pe alţii cu ideea asta, că România e buricul siguranţei pe pământ. Londra, Berlin sau aşa ceva. Ce, că nici măcar în Berlin nu mai e sigur să te fâţâi cu laptopul pe stradă… Nu că India ar fi raiul încă nedescoperit (deşi… pe măsură ce halesc mai multă mâncare indiană, încep să cred că e), dar la capitolul safety, mă jur, nu e nicio diferenţă.

În Bagdad şi-n alea mi-ar fi frică să merg. Dar în India, de ce?

Nu ştiu când o să încetez să mă mai gândesc, că India e la 6 ore (+2 escala) distanţă şi că, ceea ce mă împiedică să ajung, e un gunoi atât de cretin şi irelevent, numit “ban”.

PS: am calculat, există o rută practicabilă cu bicicleta. Prin Siberia, Nepal şi alte ţări d-alea. Cine găseşte nişte sponsori şi nu-l deranjează ideea de a muri prin munţi, poate ajunge în India în 2 luni.

Un expert evaluator poate fi util în mai multe situaţii și mai ales pe timp de criză. Este bine ca înainte să vinzi/cumperi un lucru la prețul greșit, să iei legătura cu un evaluator și să te consulți cu el. Mai jos vă prezentăm câteva informații fundamentale despre domeniul evaluărilor.

Dacă esti persoană fizică, un evaluator poate fi util atunci când doreşti să vinzi sau să cumperi o proprietate, când ai construit o clădire şi ai nevoie de o valoare pentru înregistrarea ei la primărie, la accesarea unui credit sau pur şi simplu când doreşti să fii informat asupra unui tip de valoare.

Dacă reprezinţi o firmă, o evaluare realizată de un expert evaluator iţi este utilă în următoarele situaţii: pentru stabilirea bazei de impozitare în cazul clădirilor, pentru informarea acţionarilor, pentru aport la capitalul social, pentru fuziuni, pentru garantarea angajamentelor bancare sau pentru raportare financiară.

Cine atestează experţii evaluatori în România ?

Organismul de atestare pentru experţii evaluatori din România este ANEVAR (Asociaţia Naţională a evaluatorilor din România). ANEVAR, prin departamentul de calificare profesională organizează cursuri şi procedura de stagiatură pentru dobandirea calităţii de expert evaluator. Experţii evaluatori sunt calificaţi pe trei ramuri după cum urmează: evaluator de întreprinderi, evaluator proprietăţi imobiliare şi evaluator de bunuri mobile.

Suplimentar, expertul evaluator de întreprinderi poate opta şi pentru calificarea în evaluarea activelor financiare. Pe lângă specialiştii independenţi, ANEVAR acordă calitatea de membru asociat şi firmelor care au ca principal obiect de activitatea evaluarea şi au un colectiv minim de trei evaluatori angajaţi cu clauză de exclusivitate. Evăluarile cu grad ridicat de complexitate sunt efectuate de către societăţile de evaluare cu statut de membru corporativ ANEVAR.

Cum se poate afla dacă un evaluator este atestat de către ANEVAR ?

Calitatea de expert evaluator poate fi dovedită prin legitimaţia de membru, parafă sau atestatul eliberat de asociaţie. Firmele de evaluare, membri corporativi ai asociaţiei dovesc apartenenţa prin “Certificatul de membru corporativ” emis pe anul în curs.

Atât membrii persoane fizice, cât şi membrii corporativi dispun de asigurare obligatorie de răspundere profesională pentru un înterval cuprins între 10.000 EURO şi 500.000 EURO.

Când vine vorba de făcut un bănuţ pe net (nu cât trei salarii de funcţionari publici) cred că Digitalpoint e o soluţie foarte bună pentru mulţi dintre noi.

Auzim de site-uri miraculoase unde dai zilnic clickuri pe reclame şi într-o săptămână faci 1000 de dolari. Sau chestionare pe care le completezi şi la schimb primeşti lingouri de aur. Sau diverse jocuri de noroc online, poker, pariuri sau mai ştiu eu ce. Niciuna din metodele astea nu te face îmbogăţeşte, ba nici măcar nu-ţi livrează bani de-un pachet de ţigări sau măcar de-o Cola.

Spun asta nu pentru că mi-am pierdut eu timpul cu ele şi mi-am luat ţepe peste ţepe, ci pur şi simplu pentru că ceea ce promit ideile astea, devine la o privire mai atentă nerealist.

“Câştigă 20000 RON săptămânal muncind de acasă” – un site care nu putea să fi ajuns la tine decât fiindcă are foarte mulţi vizitatori (printre care s-a numărat şi vreun amic, care te-a trimis spre el) şi promite fiecăruia dintre ei o sumă inimaginabil de frumoasă pentru foarte puţină muncă.

Gândim “20000 RON într-o săptămână” – apăi să zicem că e şi cea mai scârboasă muncă de pe Planetă, suport o săptămână (că e doar o săptămână) după care mă văd cu 20000 RON în buzunar.

Un site care promite 20000 RON milioanelor de vizitatori, fie câştigă sume gigantice pe spinarea noastră (iar oricine îşi dă seama de asta, îşi va dori la rândul lui să devină acel cineva care câştigă sume gigantice pe cocoaşa altoara), fie promite rahat pe care nu-l poate da. Momeală pentru peşti.

Aceeaşi poveste cu francizele.

Despre Digitalpoint şi făcutul banilor peste noapte, într-un post viitor. Deocamdată dezlipiţivă de sacrul ”cum să faci bani peste noapte“. E soare afară, mergeţi la mare, la o plajă. Citiţi o carte.

M-am înşelat, am ce povesti. În fiecare zi am ce povesti, de puturoasă n-o fac însă.

Azi spre exemplu vă pot povesti cum la metrou am întâlnit una bucata ţăranul urbanizat. A venit metroul, când să urce ţăranul şi-a dat ultimele picături din doza de Cola pe gât după care şi-a pus doza pe peron, nu a aruncat-o pe şine, nici n-a trântit-o la nimereală pe jos ci efectiv s-a aplecat şi a poziţionat-o cu grijă pe peron, ca şi cum ar fi urmat servitorul lui să vină şi să o ridice de acolo, după care se urcă fără grijă în metrou.

Din urmă-i strigă cineva “Huo, ţăraneeee!”. Nici o reacţie, el era fericit că nu mai avea doza atârnată de mână creându-i stare de disconfort.

Vă spun de ce nu s-ar fi întâmplat asta niciodată în Germania: acolo pentru fiecare doză de 0,33, pentru fiecare sticlă de 0,5, 1, 2 litrii şi pentru fiecare cutie de suc primeşti între 0,25 şi 0,50 cenţi dacă returnezi la recliclare. Dacă aş fi fost deşteaptă aş fi ridicat doza ţăranului şi aş fi luat-o cu mine în Germania să iau bani pe ea, iară la câţi ţărani sunt în ţara asta dragă tuturor, din dozele colectate într-o săptămână făceam avere (aviz celor ce vor să se îmbogăţească ultra rapid, ultra uşor şi nu ştiu cum).

S-a stricat, nu mai merge.. pur şi simplu nu mai vrea să pornească!

L-am uitat pe undeva, pe acasă ori pe la şcoală.. cine ştie pe unde. Şi nu mai am telefon, nici sim. De dimineaţă am sunat să blochez cartela şi de o săptămână funcţionez fără telefon mobil: deci se poate şi fără!

Probleme de adaptare întâmpinate la viaţa fără telefon mobil:
-când stabileşti cu cineva un punct de întâlnire şi ai ajuns acolo, întotdeauna rişti ca acel cineva să fi confundat punctul de întâlnire şi să se afle în alt loc. N-ai cum să suni, să vezi dacă întârzie sau să-l îndrumi către locul în care te afli tu. Stai doar cu coatele în braţe şi aştepţi să treacă zece minute, jumătate de oră, o oră până ce te convingi că întâlnirea a fost ratată.

-Ţi s-a spart cauciucul la bicicletă. Plouă, n-ai nimic de pus pe tine, eşti într-un cartier de mahala. N-ai cum să-ţi abandonezi bicicleta şi să te urci în tramvai şi s-o abandonezi acolo că ţi-o ciordesc copiii stăzii. Nici în tramvai nu te poţi urca cu dânsa deoarece de-aia. N-ai telefon să suni pe cineva să te ia..

-prietenul îşi dă permisul în timp ce tu şezi în pupitru la şcoală. N-ai cum să suni să vezi dacă l-a luat.

-ţi-e foame rău, da’ rău de tot. Ai poftă de Pizza. Vrei să comanzi, ai numărul notat într-un caiet.. degeaba, că n-ai de unde să suni.

..nu mai vine şi la noi.

E a doua oară în ultimele două săptămâni când văd căruţă trasă de cal în mijlocul oraşului. Azi am văzut cum ţăranul cu căruţa şi calul s-a poziţionat pe banda din stânga să vireze într-o intersecţie la stânga. Întreaga intersecţie blocată, toţi claxonau disperaţi că au trecut două stopuri şi tot nu se mişcase nici o maşină. Un bucureştean mai inteligent, care era în faţa căruţei s-a gândit să deie cu spatele să facă loc altuia să treacă.. şi să calce calul. Să fi văzut cum au sărit ţăranii la ăla că-i omoară animalul..

E legal circulatul cu căruţa în capitală? Parcă se dăduse o lege prin care n-aveau voie să intre în municipiu cu căruţa.. a expirat legea?!

1. Ai renunţat la ceea ce iniţial te-a determinat să începi un blog, iar acum trăieşti cu impresia că ai ajuns să scrii numai prostii comerciale, ai ajuns să te chinui să faci conţinutul accesibil, interesant, plăcut celor care intră, ci nu mai scrii în totalitate pentru fiinţa ta aşa cum o făceai la început de drum.

2. Ai acumulat nişte experienţă SEO şi o dată ce o ai în cap, nu mai poţi scrie făr’ a te crampona pe respectarea măcar a câtorva reguli de seo-friendliness. Concentrându-te astfel pe respectarea acestor reguli, scrisul tău a devenit unul chinuit, “pe interes”.

3. Ai aflat că nu se pot câştiga bani din blogging din doi timpi şi trei mişcări, aşa cum reuşeşte Buddha.

4. Ai realizat că mai bine citeşti seara 10 pagini dintr-un roman decât să stai şi să scrii cum o faci până în prezent,despre aceleaşi prostii despre care scrie şi restul blogosferei (Ce naşpa e de Samitul NATO, Băsescu s-a dat cu capul de pereţi, Steaua învinsă de F.C.Ciorogârla, Andreea Marin furată de Făt Frumos).

5. Te-ai săturat să vezi că toţi care comentează la tine pe blog fac pentru backlink şi de cele mai multe ori o fac exact atunci când nu e nimic de comentat.

6. Constaţi cu dezamăgire că nimeni nu are răbdare să citească articolele alea de 3-4 pagini la care ai muncit ore în şir şi de care eşti convins că sunt cele mai reuşite.

7 .O plimbare în oraş o faci pentru tine, nu are rost să raportezi pe blog întergii naţiuni ce ai descoperit tu în plimbarea de după masă.

8. Te-ai săturat ca atunci când foloseşti o expresie mai ambiguă, toţi să aleagă sensul “negativ” al respectivei expresii şi să nege existenţa celui pozitiv, şi ulterior să se arunce toţi pe tine ,,Cum îţi permiţi să spui aşa ceva/ să faci o aşa grosolană afirmaţie”

9. Preferi să te retragi într-un jurnal intim, în care să scrii atunci când ai chef şi nevoie, într-un jurnal care cere 2 ore de atenţie pe zi, un jurnal care nu geme după conţinut nou în fiecare seară.

10. Ai constatat cu amăriciune că atunci când ceri feedback din partea cititorilor cu privire la o chestiune, nimeni nu îţi răspunde.