Placerea cu care te-am tinut de mana atunci cand am fost doar noi doi , acum ma face sa plang.Caci nici nu te-ai uitat inapoi si nici macar “la revedere” nu mi-ai spus.Cat am suferit nici eu nu cred ca am constientizat , dar am ales sa-mi asez fata in poala , sa nu mi se vada rusinea .

Lumea se uita pe strada la mine .Cred ca arat rau. Dar cu ce drepturi mi se infatiseaza ei acum , si ma judeca pentru ceva ce eu nu am facut?!

Nu e drept , si vreau sa fug , sa -ti cer ceea ce nu am avut curajul atunci.Oare as mai putea sa indujr inca odata apasarea cumplita ce m-a tinut incatusata .

Imi pare rau , dar mi-e teama ca nu mai am puterea.Cred ca voi sta asa pentru tot restul vietii mele.Ma voi lega de ceea ce exista si nu de ceea ce vrea a exista…