E foarte plăcut să-ți începi săptămâna cu ceva pozitiv. Azi am primit de la Marius o invitație care mi-a înseninat ziua și pe care, bineînțeles, am acceptat-o. E vorba despre o excursie de aproape o săptămână în Retezat, începând cu 31 iulie.
Marius organizează excursia în fiecare an și o dedică prietenilor lui. Îi mulțumesc că m-a inclus și pe mine în această categorie. “Prieten” e o titulatură care, din punctul meu de vedere, nu se câștigă ușor.
Ce e provocator la această excursie, dincolo de faptul că merg pe munte după o pauză îndelungată, este că eu nu-i cunosc personal pe ceilalți participanți. Ador să cunosc oameni noi și se pare că acolo voi avea parte de asta din plin. Va fi un grup mare, iar muntele e locul ideal să facem cunoștință. Mereu îmi aduc aminte o vorbă din popor care mi se pare cât se poate de întemeiată: nicăieri nu ajungi să cunoști un om mai bine decât pe munte. Cei care au făcut cândva măcar o drumeție știu la ce mă refer.
Aveți aici o galerie foto superbă, care să vă reamintească ce țară frumoasă avem, în ciuda problemelor prin care trece acum – probleme care au fost create exclusiv de oameni și care n-aș vrea să ne distragă prea mult atenția de la lucrurile frumoase pe care le avem. E-o natură impresionantă în țărișoara asta a noastră. Sper să vă faceți și voi timp să o (re)descoperiți.