Animalele au antipatii, la fel ca tine

Bebe e motanul meu. Inițial am vrut să-i găsesc un cămin alături de o altă familie, dar e dus cu pluta la fel ca mine și ne înțelegem prea bine ca să ne mai despărțim vreodată. 😀
Mamei mele nu-i plac foarte mult animalele și, din păcate, încă locuim în același spațiu. Așa că… I have Egypt in my house.

Unele animale te urăsc, nu te suportă și vor face orice ca să te facă să pleci din preajma lor. Altele, ca Bebe, complet lipsite de agresivitate, preferă să te chinuie psihic – o strategie mult mai distractivă, după părerea mea.
Atunci când nu are altceva mai bun de făcut, Bebe îi face zile fripte mamei și mă face pe mine să râd în hohote. O pândește de sub masă și o prinde de picioare, sare la ea pe pat și face dezordine (pentru că știe cât de mult ține mama la ordine și curățenie), iar dacă mama zice NU cu privire la ceva, atunci cu siguranță lucrul respectiv se va întâmpla în secunda 2.

Cea mai amuzantă dintre toate pedepsele psihologice pe care i le aplică e episodul Bebe și oglinda. În hol avem o oglindă, cam de mărimea unui om adult. Mama ține foarte mult la obiectul ăsta, e mereu îngrijorată ca nu cumva să se spargă. Și cred că Bebe știe…
Oglinda nu e efectiv lipită de perete, e mai degrabă fixată în niște suporturi:

Așa că, atunci când vrea s-o enerveze pe mama, izbește oglinda cu lăbuța, mama se enervează, strigă și aleargă după el, iar Bebe fuge de ea prin casă. Când mama își revine, Bebe o pândește să fie cât mai departe de oglindă, o mai izbește o dată și episodul se repetă 😀
După fiecare boacănă, îl întreb ce-a făcut și primesc în schimb priviri din astea:

Animalele sunt scannerul meu de oameni.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *