Cub de zahar

Ceea ce mi s-a intamplat si altadata mi s-a intamplat pana la urma si acum. Am avut o stare de efervescenta, dar dupa ce a trecut exaltarea provocata de ea, am ramas cu o senzatie de gol. In plus, datorita faptului ca de data aceasta am avut martori, lucrurile s-au agravat. Martorul principal s-a apropiat de mine si mi-a pus pe o tava toata lumea, inchisa intr-o ceasca de cafea.

Nu beau cafea, e prea amara pentru gusturile mele si nici macar ea nu ma tine treaza atunci cand ma incapatanez sa inchid ochii. Inchid ochii si refuz lumina sa imi ajunga pe retina. Dar, acum e diferit. Ceasca de cafea s-a transformat, e buna, calda si desi este neagra, pot sa vad fundul cestii. El i-a adaugat un cub de zahar!

Un cub atat de mic, dar pentru o lume (pardon, cafea) atat de mare si neagra poate reprezenta totul. Dupa cum vedeti , nu ma feresc sa imi recunosc defectele. Sunt chiar inclinata sa le exagerez intr-un sens. Adica sunt gata sa accept ca defectele mele s-au transformat in destin. Ceea ce in adancul meu nu vreau sa cred.

Fericire. Cubul e fericire.

Fericirea e sa privesti un copil jucandu-se cu balonase de sapun, sa te uiti in ochii unui caine si sa ii citesti dragostea chiar daca nu l-ai mangaiat azi, sa primesti in fiecare zi un salut prietenesc de la un bun prieten, sa mananci miere din borcan la bunica la tara si sa te murdaresti pe nas, sa aiba cine sa te alinte atunci cand te-ai lovit cu piciorul de marginea patului….fericire e….ca cineva sa iti indulceasca viata…

Viata mai dulce te face sa faci lucruri de care nu erai constient cand inca nu puteai sa vezi fundul cestii. Te face sa te surprinzi in vitrinele magazinelor..zambind, sa uiti sensul cuvantului “ura”, sa te trezesti dimineata nerabdator sa incepi o noua zi, sa uiti in ce zi esti si doar sa traiesti, sa iti umpli noptile cu vise, Sa astepti, sa iti doresti, sa ajungi sa iubesti.