Cine nu are pistrui sa îşi cumpere!

Cât de simpatică este faţa unui om cu pistrui. Punctele alea mici şi rozalii care te fac să zâmbeşti în orice situaţie. De ce să te ascunzi de ei? De ce să acoperi cu fond de ten, cu pudra sau anticearcăn acele semne pe care cineva s-a gândit să ţi le dea tocmai ţie. Să fii diferit de ceilalţi.

S-a format o concepţie (proastă) că un ten fara nicio urmă este perfect. Eu cred că este de fapt impersonal. Nu transmite nimic, la fel cum o construcţie din sticlă nu îţi trezeşte niciun sentiment, în schimb ce o ruina este o opera de artă. Cu toţii avem pistruii noştri. Sunt de fapt toate acele mici imperfecţiuni ale fiecăruia care ne descriu personalitatea. Când eram mai mică chiar mă interesa foarte mult părerea celorlalţi despre mine, aproape că nu mai aveam opinia mea. Mă caracterizau alţii indirect şi începeam să cred că aşa sunt.

Cea mai mică remarcă de rău mă făcea să pornesc cu stângul într-o altă zi plină de incertitudini asupra proprie-mi persoane, până când am învăţat să mă plac. Să mă accept aşa cum sunt şi să mă bucur de toţi pistruii mei în fiecare zi. Poate cu timpul îmi mai dispărea câte un pistrui căruia îi lua locul altul, dar totul se făcea din voinţa mea.

Am devenit mai puternică şi dacă aş fi ştiut că aşa te poti simţi mi-aş fi spus cu multă vreme înainte să nu îmi fac griji pentru că îmi voi găsi un mod de a alunga toate vorbele rele şi mă pot uita in oglindă zâmbind.

O faţa fără pistrui este ca un cer fără stele, ca un câmp fără flori, ca o pădure fără animale, ca un râu fără apă, ca o bucătărie fără aragaz, ca un Galaţi fără BMW-uri şi peşti.. [ 🙂 ) ]. Nu se leagă. Perfecţiunea nu este pentru oameni. E pentru celelalte alte lucruri ale vieţii. De ce să iroseşti anii şi să nu te iubeşti pe tine? De ce să vrei, să te ambiţionezi să iubeşti doar ceea ce zic ceilalţi despre tine?

De câte ori nu v-aţi gândit…oare ce o să zică lumea despre mine dacă fac asta? Dar de fapt în sufletul vostru se afla o dorinţa puternică. Poate ar trebui să învăţăm unele dintre principiile celor care asculta manele în autobuz fără să le pese de ceilalţi. Nu îi judeca. Tu ai putea să faci ceva ce îţi face plăcere şi să fii şi mândru de asta? Unii poate exagerează, dar daca am lua puţin din curajul lor, nu ne-am mai pierde atât de mult timp gândindu-ne la alţii.

Câteodată mă simt ca o fetiţă care încă nu şi-a găsit locul în lume, dar îmi revin repede când “oglinda se uită la mine” şi mă învaţă să mă apreciez pentru ceea ce sunt eu şi să nu mai ascult ce zic persoanele care îşi formează concepţii fără să aibă un argument solid.

Eu chiar am pistrui. Şi îi iubesc!