Săpăreasca

Ceea ce îmi place mie mult la Galaţi, chiar dacă este un element superficial, este că toţi avem un limbaj prin care ne înţelegem. Nu că am avea nevoie să ne înţelegem între noi când suntem în oraş, dar limbajul este foarte folositor când suntem altundeva în grup. Par a fi nebuna (ceea ce nu e departe de adevăr), dar mie îmi plac jocurile de cuvinte şi este o plăcere pentru mine să învăţ cum se pronunţă cuvintele în limba “săpărească” sau în original “păsărească”. Nu că m-ar ajuta la ceva, dar în lipsă de altceva, este distractiv să vorbeşti aşa, măcar razi de cum sună unele cuvinte!

De exemplu, eram în Bucureşti cu un prieten din Galaţi şi el vroia să îmi ofere mie un singurul loc rămas liber în metrou. Doar că în momentul în care m-am aşezat un miros de neexplicat (se putea să aducă a varză murată împuţită) îmi “mângâia” căile respiratorii. M-am ridicat, dar prietenul meu insista să mă aşez. I-am spus să stea el dacă vrea, el a refuzat foarte politicos. Continuă lectura Săpăreasca