Aoleu, maica! Dar ce mare te-ai făcut!

Când vine vorba de rude ciupitoare de obraji şi vecine jurnaliste de cartier, atitudinea mea este foarte “miserupistă”. Mai exact, nu sunt o mare fană a persoanelor în vârstă care mă cunosc din burta mamei şi care îmi amintesc de fiecare dată cum a fost copilăria mea. Şi bineînţeles, fiecare dintre ele are anumite momente. Bunica de la ţara îşi aminteşte cum mâncai dulceaţă şi cu nasul, cum te urcai în copaci şi te zgâriai, bunica din oraş îşi aminteşte cum ieşeai cu păpuşele în faţa blocului (sau făceai raliuri cu băieţii), mătuşa ţine minte zilele de naştere împreună cu toţi verişorii şi te stresează cu replici de când aveai 4 ani. Bineînţeles însoţite de comentarii: “Lasă că şi acum e la fel!”. (aşa spune matuşa mea când îşi aminteşte că dădeam mereu vina pe sora mea când făceam vreo prostie, dar acum s-au SCHIMBAT lucrurile!!!)

Totuşi, cele mai periculoase sunt vecinele. Ele nu au fost lângă tine tot timpul şi normal că au doar 2-3 amintiri, când te vedeau de la geam. E clar că de fiecare dată când te văd îţi adresează o întrebare (retorică, cred eu) : “Mai ştii când mă strigai de la 10 m să îmi dai bună ziua?”, “Ai uitat când veneai la mine că nu aveai cheie, aa?”, “Ştii ce copil cuminte (nebun, după caz) mai erai?”. Oricum, aţi înţeles ideea. Continuă lectura Aoleu, maica! Dar ce mare te-ai făcut!